Înmatriculările maşinilor produse la Mioveni au crescut în Germania cu 6,7%
Înmatriculările de autoturisme Dacia în Germania au crescut cu 6,7% în primele patru luni ale acestui an, la 14.609 unităţi, pe o piaţă în declin cu 8,5%, la 958.401 unităţi, a anunţat luni Oficiul de Înmatriculări Auto german KBA. Cota de piaţă a Dacia în Germania s-a menţinut în periaoda analizată la 1,5%.
În luna aprilie, înmatriculările Dacia au urcat cu 33%, la 4.365 de autoturisme, conferind mărcii o cotă de piaţă de 1,6%. Înmatriculările de autoturisme Renault au scăzut în intervalul ianuarie-aprilie cu 5,2%, la 35.264 autovehicule.
Este încă un semn că piaţa germană are o afinitate deosebită faţă de marca românească, printre motivele principale invocate de cumpărători fiind nu doar preţul, ci mai ales raportul foarte bun calitate-dotări-preţ. Majoritatea celor care cumpără maşini Dacia în Vest se află la prima lor maşină nouă, venind aşadar din partea publicului care până acum cumpăra doar maşini second-hand. Nu sunt de neglijat nici flotele, dar nici micii fermieri, care cumpără în volume mari maşini precum Duster şi Logan MCV. Intrarea pe piaţă noilor modele Dokker, Dokker Van, precum şi a noii generaţii de Sandero, va permite creşterea în continuare a cotei de piaţă a Dacia pe pieţe altminteri mature.
Mai multe informaţii pe www.mediafax.ro