Înmatriculările de mașini noi în Europa continuă să crească. Volkswagen și Dacia sunt printre favoriți
Înmatriculările de autoturisme în Europa sunt pe o traiectorie ascendentă. Printre cele mai importante nume se numără Volkswagen, Ford sau Toyota.
Creșterea numărului de mașini noi de la Volkswagen, Ford și Toyota sugerează că producătorii de mașini încep să învețe să facă față impactului crizei de semiconductori care afectează procesul de producție, scrie Automotive Management.
Înmatriculările de mașini noi din Europa au crescut, iar acest lucru reiese din studiul efectuat de Jato Dynamics. Audi, Skoda și Cupra au ajutat la creșterea volumului cu 40%. Acest lucru are loc la un an de la apogeul crizei de aprovizionare. Toyota se bucură de o creștere de 47%, iar Ford a vândut cu 35% mai mult. Piața a înregistrat a treia creștere lunară consecutivă a înmatriculărilor în octombrie.
În total, înmatriculările de mașini noi au crescut cu 14 procente și au fost înregistrate 903,533 de vehicule noi.
Piața auto din Europa revine la normal
În ciuda faptului că cele 230.115 de unități Volkswagen înmatriculate sunt considerabil mai puține decât cele 281.700 de unități înregistrate în octombrie 2020 și aproximativ 302.000 în octombrie 2019, analistul global al lui Jato, Felipe Munoz, a sugerat că această creștere a fost un pas înainte.
„În octombrie 2021, piața s-a confruntat cu cea mai dură perioadă din criza semiconductorilor, dar a înțeles provocarea și învață să facă față”, a spus el.
Criza semiconductorilor a avut un impact major asupra cifrelor de producție înregistrate de industrie. De asemenea, acest lucru a dus și la timpi de așteptare mai mari pentru clienți.
Care au fost cele mai vândute mașini?
Peugeot 208 a fost cea mai bine vândută mașină în Europa, urmată îndeaproape de Volkswagen Golf. Pe locul trei s-a aflat Dacia Sandero. Cât despre modele complet electrice, cele mai bine vândute mașini electrice sunt Volkswagen ID.4 și ID.3, iar pe locul trei regăsim micul Fiat 500. Pentru acesta a fost dezvăluită o nouă versiune de performanță de la Abarth, care va fi complet electrică.