Info Trafic: CNAIR instituie restricții pentru camioane în 10 județe din cauza caniculei

Publicat: 23 07. 2022, 07:00

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță restricții de circulație pentru camioane în 10 județe. Astfel, sâmbătă și duminică, între orele 10:00 și 20:00, autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone nu vor avea voie să circule pe drumurile naționale.

Această măsură se impune pentru protejarea asfaltului în contextul temperaturilor foarte ridicate anunțate pentru acest week-end. Reprezentanții CNAIR fac precizarea că interdicția pentru transportatorii de mărfuri se va aplica doar pe rețeaua DN.

Unde se vor aplica restricțiile instituite de CNAIR

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Potrivit CNAIR, sâmbătă și duminică (23-24 iulie), în intervalul orar 10:00-20:00, se vor institui restricții de circulație. Acestea sunt valabile pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Județele vizate sunt Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Sălaj și Satu Mare.

Aceeași sursă precizează că restricțiile vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere). Acestea pot apărea pe rețeaua rutieră ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

Măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile, drumurile expres și drumurile naționale din județele afectate de codul  portocaliu, cu excepția:

  • transporturilor de persoane;
  • transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
  • vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
  • transporturi funerare;
  • transporturi poștale;
  • transporturi de echipamente de prim ajutor;
  • transporturi pentru distribuire de carburanți;
  • transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;
  • transporturi pentru tractări vehicule avariate;
  • transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
  • transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
  • transporturi apă îmbuteliată;
  • transporturi produse provenite din exploatări agricole;
  • transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

Sursa: CNAIR