Una dintre vedetele Salonului de la Paris 2014 este conceptul celor de la Infiniti, Q80 Inspiration, care arată absolut senzaţional atât pe dinăuntru, cât şi pe dinafară. Linii fluide, aspect de supercar, practic o maşină desprinsă din visele umede ale oricărui designer auto.
Sub capota frumos sculptată a lui Q80 Inspiration lucrează un motor V6 de 3,0 litri twin-turbo – pe care îl vom găsi şi pe modele viitoare ale producătorului nipon. Motorul termic produce 450 de cai-putere şi face echipă cu un motor electric de 100 de cai-putere, alimentat de o baterie Litiu-ion. Puterea totală a ansamblului propulsor este de 550 CP şi 750 Nm.
Concret, conceptul măsoară 5.052 mm lungime, 2.027 mm lăţime şi 1.350 mm înălţime, dispune de un ampatament de 3.103 mm şi va rula pe un set de jante personalizate de 22 de inci, fabricate din aliaj uşor. Dimensiunile sugerează că prototipul Q80 Inspiration ar putea produce un model de serie capabil să se alăture competiţiei dintre Mercedes-Benz CLS, BMW Seria 6 Gran Coupe, Porsche Panamera sau Audi A7 Sportback.
Transmisia va fi asigurată de o cutie de viteze automată, cu nouă trepte, care va anima puntea spate în condiţii normale de rulaj. În funcţie de condiţiile de drum, cuplul poate fi transferat între toate cele patru roţi; în plus, şoferii vor putea seta maşina în modul de tracţiune integrală permanentă.
În ciuda cifrelor mari de putere, cele de consum sunt lăudabil de mici: 5,5 l/100 km şi emisii CO2 de 129 g/km. Şi pentru că în stadiul de concept totul este permis, Q80 Inspiration preferă să opteze pentru simplitate atunci când vine vorba de interior. Asta nu înseamnă, desigur, că nu este încărcat cu tehnologie.
Q80 Inspiration se foloseşte, de exemplu, de camere, lasere şi senzori pentru a analiza situaţia înconjurătoare şi poate sugera şoferului acţiuni – să accelereze, să frâneze, să se ţină după maşina din faţa sa etc. Acesta vor fi afişate pe Head Up Display, un termen cu care şoferii sunt deja obişnuiţi.
Head Up Display va primi şi pasagerul din faţă, căruia nu îi vor fi afişate informaţii despre maşină (ca în Ferrari FF), ci informaţii de pe telefonul său mobil. Pasagerii din spate vor primi ecrane tactile.
Partea cea mai bună? Că există şanse să-l vedem pe linia de producţie până la finalul anului 2016. Acum aruncă o privire peste galeria foto de mai sus şi spune-ne dacă l-ai alege în locul unuia dintre viitorii săi rivali, menţionaţi mai jos.