Infiniti anunță un concurent serios pentru Tesla Model S
Despre Infiniti nu s-a mai vorbit aproape deloc în ultimii ani, constructorul nipon ieșind oarecum de sub lumina reflectoarelor. Lucrurile s-au schimbat însă recent, totul începând cu lansarea unui nou logo, ce ne-a fost prezentat în urmă cu puțin timp. Tot atunci, japonezii au venit și cu un design nou pentru reprezentanțe. Toate semnele ne arătau, așadar, că Infiniti se pregătește pentru un nou început.
Și așa se și dovedește a fi, constructorul nipon anuntandu-și acum planurile pentru următorii ani. Planuri care sunt destul de ambițioase, cel puțin la prima vedere. Astfel, potrivit Carscoops, până în 2027, Infiniti vrea să aducă pe piață patru modele noi, dintre care unul este prezentat ca fiind un viitor rival electric pentru Tesla Model S.
Primul model adus în discuție de cei de la Infiniti este o variantă upgradata a actualului QX80. Mai exact, vom vedea un SUV de dimensiuni mari, luxos, care va avea și un preț pe măsură, cel mai probabil de peste 100.000 de dolari. Viitorul model urmează să fie echipat cu un motor twin-turbo cu șase cilindri.
Infiniti vrea să lanseze două modele cu propulsie electrică
Mai târziu, Infiniti se gândește la QX65, un model care va avea la bază actualul QX60. Cel mai probabil, noul model va fi echipat cu un motor V6 de 3.5 litri, capabil să livreze 299 de cai putere, motor împrumutat tot de la QX60.
Bineînțeles, cei de la Infiniti se gândesc și la câteva modele cu zero emisii. Primul dintre ele ar urma să fie adus pe piață spre sfârșitul anului 2026. Cel mai probabil, va fi un succesor electric al lui Q70, model ce se va transforma rapid într-un concurent cât se poate de serios pentru Tesla Model S. Totodată, niponii se gândesc și la un al doilea model cu propulsie electrică. Acesta va ajunge pe piață spre mijlocul anului 2027 și va fi, cel mai probabil, un crossover.