INCREDIBIL: a supravieţuit două luni în maşină, sub zăpadă!

Autor: Oraan Mărculescu 28 feb. 2012 Știri auto
INCREDIBIL: a supravieţuit două luni în maşină, sub zăpadă!

Conform autorităţilor din regiunea sudică a Suediei, omul a rămas înzpăpezit după Crăciun, pe un drum forestier de lângă oraşul Umea – deocamdată nu se ştiu motivele pentru care era singur în acea zonă izolată, nici de ce autorităţile nu au fost alarmate de rude sau prieteni cu privire la dispariţie.

Din fericire pentru suedez, la mijlocul lunii februarie doi aventurieri pe snowboarduri au ajuns în apropierea maşinii acoperite de zăpadă, unul dintre ei observând că movila ascundea, de fapt un vehicul. Nu mică le-a fost surpriza celor doi când, dezgropând puţin maşina pentru a se uita pe geam, au descoperit o persoană vie în habitaclu.

Au fost chemate de urgenţă echipaje de poliţie şi salvare, iar medicii sosiţi la faţa locului au constatat că omul era înzăpezit de circa 2 luni de zile. Rămâne un mister cum a putut supravieţui atâta timp izolat sub zăpadă, dat fiind că era privat atât de alimente, cât şi de căldură.

Totuşi, unii specialişti consideră că omul a fost salvat chiar de stratul gros de zăpadă, care a acţionat ca o pătură izolatoare, iar corpul uman se pare că ar fi intrat într-un fel de hibernare, ceea ce l-a ajutat pe suedez să supravieţuiască la limită (2 luni este considerată limita maximă de supravieţuire a unui om fără mâncare).

Rămâne, totuşi, un caz izolat foarte ciudat, deoarece, în general, specialiştii consideră că oamenii obişnuiţi nu pot rezista mai mult de o săptămână în maşină sub zăpadă, frigul şi foamea fiind principalii factori care duc la deces.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide