INCONŞTIENŢĂ: accident cu mămica alcoolică la volan

Publicat: 13 09. 2010, 12:43

This browser does not support the video element.

Mămica alcoolică, Michelle Reyes, din New York , este
acum acuzată de patru infracţiuni, una pentru fiecare copil al
său
, şi asta doar pentru că aceştia se aflau în maşină, în
momentul accidentului. Michelle a reuşit să-şi distrugă minivan-ul
care s-a izbit de un pom, doar de la un pahar de votcă.

Din constatările poliţiei reiese că 3 din cei 4 copii ai săi, cu
vârste de 6, 5 şi 4 ani, nu aveau scaune speciale pentru aceştia,
iar cel mai mic, de 1 an şi 6 luni, era pe un alt scaun,
complet nepotrivit din punct de vedere al vârstei şi
greutăţii
. Michelle avea 0,27% alcool în sânge, de trei
ori mai mult decât limita legală din New York.


VEZI VIDEO CU MĂMICA
INCONŞTIENTĂ BĂUTĂ!

Şi ca să nu credeţi că vorbim de un
caz izolat, tot recent poliţiştii americani au prins o altă mămică
băută la volan, care avea o alcoolemie de 0,11%. Brandee Polak, în
vârstă de 44 de ani, era la volanul unui Cadillac Escalade după ce,
în prealabil, băuse 6 beri.

Din fericire, poliţiştii au oprit-o la
timp, descoperind cu stupoare că femeia transporta în
maşină nu mai puţin de 7 copii, toţi sub 16 ani
, dintre
care patru erau chiar copiii săi!