Locuitorii Sectorului 1 vor beneficia de noi locuri de parcare de reședință ultramoderne, se arată într-o postare apărută pe pagina de Facebook a Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
Potrivit sursei citate, în premieră pentru această zonă administrativă, administrația locală a Sectorului 1 va construi șapte parcări automatizate pe structură metalică de tip Smart Parking.
„Tocmai am semnat contractul pentru construcția de șapte parcări Smart Parking (parcări automatizate pe structură metalică) și am creat 75 de noi locuri de parcare pentru reședință. În București există o lipsă acută a locurilor de parcare. Numărul de autoturisme a crescut foarte mult, iar fostele administrații locale nu au făcut practic nimic ca să amelioreze această stare de fapt.
Mai mult, s-a construit haotic și s-au redus spațiile verzi și locurile de parcare. Pentru că îmi doresc ca în cel mai scurt timp posibil să reducem acest deficit, am inițiat un program de amenajare a parcărilor de reședință. Vor dispărea din peisajul urban garajele construite ilegal, am demolat câteva în zona centrală, iar dezvoltatorii imobiliari vor trebui să asigure parcări pentru imobilele pe care le ridică, conform legii. Nu este respectată legea, nu vor primi avizele necesare de construire!”, scrie Clotilde Armand pe Facebook.
Aceste construcții sunt o premieră pentru Sectorul 1. Parcările automatizate pe structură metalică vor fi amplasate în următoarele zone:
-Bulevardul Ion Mihalache;
-Bulevardul Ficusului;
-Strada Elena Caragiani;
-Strada Smaranda Brăescu;
-Strada Ștefan Burileanu;
-Strada Aviator Alexandru Șerbănescu.
Specialiștii ADP Sector 1 au identificat deja mai multe terenuri pe care urmează să amenajăm noi locuri de parcare, pentru a rezolva sau ameliora această problemă reală cu care toți ne confruntăm.
Sursă foto: Clotilde Armand – Facebook