În România, costurile aferente unei mașini sunt mai mari decât în Germania
În România, costurile asociate deținerii unei mașini sunt mult mai ridicate decât în alte state din Europa.
Aceasta este concluzia raportului anual dat publicității de către compania de leasing LeasePlan în ceea ce privește nivelul taxelor, impozitelor și restul costurilor asociate unei mașini sunt mai mari în 22 de țări europene.
Potrivit raportului elaborat de specialiștii de la LeasePlan, deținerea și utilizarea unui autoturism implică diferențe uriașe în privința costurilor în diferite țări din Europa.
Costurile din România, peste cele din state mai dezvoltate
Astfel, luându-se în considerare costuri precum prețul carburantului, al reparațiilor service, asigurărilor, precum și deprecierea și taxele pe o perioadă de cel puțin patru ani în care se parcurg cam 30.000 de kilometri anual, sumele plătite lună de lună de către un proprietar de mașină diferă foarte mult de la o țară la alta.
Șoferii din Europa de Est au niște costuri lunare mai mici în ceea privește deținerea și folosirea unei mașini comparativ cu semenii lor din Vestul Europei. Totuși, cifrele raportului Lease Plane arată situații cel puțin ciudate și destul de greu de anticipat.
Astfel, în mod surprinzător, conducătorii auto din România sunt nevoiți să plătească lunar, în medie, nu mai puțin de 871 de euro pentru a deține și utiliza un autoturism (vezi foto), asta în condițiile în care salariul mediu pe economie este de aproape 650 de euro.
Acesta este un nivel foarte apropiat de cel înregistrat în unele țări mult mai dezvoltate precum Franța (887 de euro), Finlanda (886 euro) și chiar Germania (838 euro), cu deosebirea că salariul mediu în aceste state este cifrat la aproximativ 2.000-2.200 de euro.
Portugalia, „surpriza” Europei
În schimb, elvețienii au costuri lunare medii aferente unui autoturism de circa 1.138 de euro, în timp ce grecii sunt nevoiți să plătească lunar „doar” 743 de euro.
Aceste sume au rezultat în urma calculelor realizate de LeasePlan, o companie care, prin natura activității sale, trebuie să aibă o imagine cât mai exactă a costurilor pe care le implică o mașină.
Vârful TCO era de așteptat să fie resimțit în Elveția, însă surprinzătoare este situarea pe locul al doilea a Portugaliei unde, conform raportului LeasePlan, șoferii plătesc lunar, în medie, 1.127 de euro pentru a deține și utiliza o mașină.
Dintre statele din Europa Centrală și de Est, doar cehii (926 euro) și slovacii (891 euro) plătesc mai mult decât cetățenii români, în timp ce maghiarii se confruntă cu un cost de deținere și utilizare de doar 806 euro. Bulgaria, în schimb, nici nu apare în raport.
Este important de spus faptul că valorile de mai sus sunt cele medii ale fiecărei piețe, un TCO (n.n. – Total Cost of Ownership sau Cost Total de Proprietate) pentru un vehicul de clasă A sau B fiind mai redus, la fel cum același indicator pentru un vehicul de clasă mare sau premium este mai mare decât cel evidențiat.
Sursa: LeasePlan