În curând va fi prea simplu să conducem. E bine sau e rău?
Sunt mulţi credincioşi vremurilor apuse care susţin că şofatul nu mai e o artă. Maşinile au atât de multe sisteme electronice de asistenţă încât metodele tradiţionale specifice şofatului şi-au pierdut importanţa. Cei care sunt de acord cu ele – mai ales producătorii – spun că aceste noi gadget-uri instalate pe maşini previn accidentele şi scad numărul greşelilor în trafic. Noi suntem de acord cu ei şi credem că asta ar trebui să fie condiţia primară în trafic: siguranţá tuturor. De “alergat” cu maşina, alergăm pe circuit dacă avem sute de cai şi bani ca să închiriem câteva tururi.
Mercedes a fost mereu un pionier în sisteme de asistenţă pe maşinile din clasele mari, de la medie în sus. Iar pe S Klasse au cam fost introduse prima oară, apoi s-au dus “mai jos” pe clasele inferioare de preţ. Prima poză cu noul S Klasse e dinăuntru şi arată clar despre ce este vorba. Pentru prima oară, Mercedes va folosi un soft care coroborează stilul de condus cu harta din navigaţie şi va adapta viteza în modul semiautonom.
Radarele şi camerele pentru condusul de la sine al maşinii au fost îmbunătăţite, atât hardware, cât şi software. Totodată, funcţiile pentru asistenţa la şofat vor fi pe volan, iar informaţii despre situaţiile de autonomie vor fi pe head-up display afişate. În funcţie de datele din harţile din navigaţie, maşina va încetini sau va accelera singură conform evenimentelor din trafic (semnale de circulaţie, intersecţii, restricţii sau limitări de viteză şi alte situaţii actualizate în Maps). S Klasse facelift va fi prezentat la Salonul Auto de la Shanghai.