Impozit auto 2025: Cât vor plăti șoferii din București, anul viitor, pentru o mașină

Autor: Radu Țuțulan 19 dec. 2024 Știri auto
Impozit auto 2025: Cât vor plăti șoferii din București, anul viitor, pentru o mașină

Șoferii din București urmează să plătească un impozit auto mai mare în 2025. Primăria Capitalei analizează, la finalul acestei săptămâni, un proiect de majorare a taxelor. Iată cât vor plăti, anul viitor, cei care dețin un autoturism în proprietate.

Valoarea taxelor și impozitelor pentru autovehicule se ajustează, în general, la finalul fiecărui an.

Acestea sunt stabilite de fiecare administrație locală în parte și sunt indexate în raport cu nivelul inflației din anul precedent.

Cât este impozitul auto în 2024

Impozitul auto a fost majorat în 2024 în raport cu rata inflației înregistrată în anul 2023.

De exemplu, pentru motociclete și autoturismele cu o capacitate cilindrică mai mică de 1.600 cmc, impozitul auto a crescut la 9 lei/200 cmc, conform evmarket.ro.

Astfel, conform graficelor de calcul actualizate, impozitul auto în 2024 a fost stabilit astfel:

  • motoare de maximum 1.600 cmc: 9 lei pentru fiecare 200 cmc
    • sub 1.000 cmc – 45 lei;
    • între 1.001 cmc și 1.200 cmc – 54 lei;
    • între 1.201 cmc și 1.400 cmc – 63 lei;
    • între 1.401 cmc și 1.600 cmc – 72 lei;
  • motoare între 1.601 cmc și 2.000 cmc: 24 lei/200 cmc
    • între 1.601 cmc și 1800 cmc – 216 lei;
    • între 1.801 cmc și 2.000 cmc – 240 lei;
  • motoare între 2.001 cmc și 2.600 cmc: 92 lei/200 cmc
    • între 2.001 cmc și 2.200 cmc – 1.012 lei;
    • între 2.201 cmc și 2.400 cmc – 1.104 lei;
    • între 2.401 cmc și 2.600 cmc – 1.196 lei;
  • motoare între 2.601 cmc și 3.000 cmc: 186 lei/200 cmc
    • între 2.601 cmc și 2.800 cmc – 2.604 lei;
    • între 2.801 cmc și 3.000 cmc – 2.790 lei;
  • motoare între 3.001 cmc și 4.000 cmc: 374 lei/200 cmc
    • între 3.001 cmc și 3.200 cmc – 5.984 lei;
    • între 3.201 cmc și 3.400 cmc – 6.358 lei;
    • între 3.401 cmc și 3.600 cmc – 6.732 lei;
    • între 3.601 cmc și 3.800 cmc – 7.106 lei;
    • între 3.801 cmc și 4.000 cmc – 7.480 lei.

Impozit auto 2025: Cât vor plăti șoferii din București, anul viitor

Conform unui proiect care va fi dezbătut în Consiliul General al Municipiului București, impozitele auto vor fi majorate în 2025. Conform unei adrese a Ministerului Dezvoltării, pentru anul 2023 rata inflației a fost de 10,40%.

Așadar, impozitul auto în 2025 ar putea fi mai mare cu aproximativ zece procente, față de anul acesta.

Potrivit digi24.ro, în cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce, în schimb, cu 95% anul viitor.

Bonificația pentru plata cu anticipație, până la data de 31 martie 2025, a impozitului pe mijloacele de transport este de 10%.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: elements.envato.com


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide