Importator Tesla în România să nu fii. Probleme de livrare către clienţi
Elon Musk este un vizionar rebel. Este un înfipt şi asta ne place. Omul se aruncă la cercetare şi dezvoltare şi promite un viitor curat oamenilor. Investeşte milioanele fără număr în rezolvarea congestiei globale. Acum şitţi bine că are o nouă firmă autofinanţată, The Boring Company, cu care vrea să ducă oameni de ‘colo-‘colo peste tot în lume cu viteze de peste 1.300 km/h. E o combinaţie între metroul clasic şi Maglev-ul japonez (magnetic levitation).
El are în plan să transporte astfel şi maşini dintr-un punct al oraşului, într-altul. Maşinile se poziţionează pe nişte platforme care intră în pământ şi de acolo sunt transportate cu viteze foarte mari în punctul în care trebuie să ajungă. Apoi ies la suprafaţă, te dai jos din ele şi te duci la treabă. Mai e mult până foarte departe, aşa că Tesla rămâne buiness-ul real, palpabil şi actual al lui Elon Musk. Excursii pe Marte facem mai încolo.
Model 3 e maşina pe care şi-au precomandat-o cu nişte avansuri minime aproape jumătate de milion de oameni. Problema e că termenele de livrare sunt deja mai aglomerate ca Bucureştiul din 1 noiembrie 2017 în timpul megapenei de curent. Efectul e denumit în industrie “bottleneck” (n.r. – gât de sticlă) şi e sugestiv vizual pentru ceea ce se întâmplă acum cu producţia noului Model 3.
Livrările sunt în întârziere cu 3 luni. Fabrica a făcut numai 260 de maşini în al treilea trimestru (30 sept ultima zi) din cele 1.500 promise. Spre sfârşitul primului trimestru din 2018, Tesla speră să ajungă la o productivitate săptămânală de 5.000 de bucăţi. Compania a pierdut deja 5% la fiecare acţiune. La sfîrşitul acestui trimestru, Tesla a afişat o pierdere de 620 mil. $ şi 3.7$ pe acţiune. Anul trecut, în trimestrul 3, Tesla avusese un profit de 22 de milioane de dolari şi o creştere de 14% pe acţiune (comparativ cu trimestrul 2).
Veniturile însă au crescut la 2.98 miliarde, cu 30%. Şi cashflow-ul Tesla a crescut în comparaţie cu al doilea trimestru, la 3.53 mld. $, de la 3.04 mld. $.
În octombrie, Tesla livrase în total 26.150 de maşni în al treilea trimestru din 2017, cu 4.5% mai multe unităţi decât în aceeaşi perioadă din 2016.
Autor Alexandru Banu