Au apărut imaginile cu Elon Musk urcat pe Tesla Cybertruck
Au apărut imaginile cu Elon Musk urcat pe Tesla Cybertruck, în timpul emisiunii realizate de Jay Leno și difuzate de postul american CNBC. Până acum, fusese făcută publică doar o imagine de calitate slabă cu șeful Tesla în picioare pe pick-up-ul electric.
Aceasta este imaginea care a provocat discuții aprinse în mediul online. Ce caută Elon Musk urcat în picioare pe mașina pe care încă nu a lansat-o pe piață?
Acesta a vrut să-i arate realizatorului TV cât de rezistentă este construcția noului Cybertruck. Spre deosebire de tentativa de a demonstra cât de rezistente sunt geamurile pick-up-ului în ziua prezentării oficiale, această demonstrație s-a încheiat fără probleme. Șeful diviziei de design, Franz Von Holzhaaausen, a asistat la show-ul pus în scenă în plină stradă de controversatul Musk.
După această demonstrație și după o escapadă pe străzile din Los Angeles la bordul pick-up-ului cu look futurist, Elon Musk a vrut să-i arate lui Jay Leno cum se călătorește prin tunelul subteran construit de The Boring Company. A fost o premieră pentru Cybertuck, care, așa cum se vede în imagini, încape la limită prin tunelul îngust.
Când va ajunge Tesla Cybertruck în versiune de serie pe șosele?
Ceea ce a condus Jay Leno în timpul emisiunii este doar un prototip. Tesla Cybertruck va intra în producție – dacă producătorul american nu amână momentul în stilu-i caracteristic – abia spre sfârșitul anului viitor. Până atunci, clienții își pot rezerva mașina contra sumei de 100 de dolari. Cine se răzgândește își primește banii înapoi. Versiunea entry-level, pusă în mișcare de un singur motor electric, are un preț de pornire de 39.900 de dolari. Primele mașini vor ajunge pe șosele, cel mai probabil, la începutul anului 2022.
Blindajul va fi dotare standard, indiferent de versiunea aleasă. “Pentru că e super tare!”, explică Musk, care s-ar putea să aibă însă o problemă majoră în Europa, aici unde specialiștii consideră că vehiculul este un pericol major atât pentru cei aflați la bord, din cauza structurii extrem de dure, dar și pentru pietoni, din cauza formelor angulare.