Imagini apocaliptice la Galați, în faţa hotelului unde luni s-a produs o explozie puternică. La aproape 24 de ore de la producerea deflagraţiei, circulaţia maşinilor şi a tramvaielor este interzisă pe strada care trece prin faţa hotelului, iar urmele exploziei se văd peste tot.
Au trecut multe ore de la incidentul din Galaţi, dar maşinile avariate au rămas în poziţia în care au ajuns după deflagraţie, resturile de ciment şi cărămizi acoperă întreaga parcare, iar intrarea în hotel este stricată.
Reprezentanţii pompierilor spun că, marţi, experţii verifică dacă hotelul şi constructorul care făcea lucrarea de modernizare aveau autorizaţiile necesare. Probabil vor fi sancţiuni la finalul anchetei, precizează cei de la ISU Galaţi, care au dezvăluit faptul că explozia a fost atât de puternică încât a îndoit puntea unui microbuz.
„S-a înfiinţat o comisie mixtă formată din poliţişti, pompieri, reprezentanţi ai autorităţilor locale, care verifică dacă există autorizaţii, inclusiv autorizaţia hotelului de securitate la incendiu. Noi am retras echipajele de la faţa locului, pericol de incendiu sau explozie nu mai este, de acum este treaba specialiştilor să stabilească dacă solul este stabil sau nu. Probabil vor fi sancţiuni la firma care a avut staţia peco şi nu a curăţat rezervoarele, dar şi la firma care executa lucrarea la hotel. Ei au tăiat o conductă legată de un bazin. Conducta era în interiorul hotelului, iar bazinul se afla în subteran, sub parcare. În interiorul rezervorului era benzină, altfel nu erau vapori. Benzina s-a aprins şi a provocat explozia. Explozia s-a produs sub microbuz, maşina a fost aruncată în sus câţiva metri. S-a îndoit de la mijloc din cauza exploziei”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.
Circulaţia maşinilor şi a tramvaielor este interzisă și astăzi, iar zona este păzită de poliţişti locali.
„Echipajele sunt la faţa locului. Asigurăm zona, aceasta este închisă, nu trec maşini sau tramvaie. Pietonii pot trece, dar nu prin faţa hotelului, ci doar pe trotuarul opus. În funcţie de rezultatele ce vor fi prezentate de experţi vom deschide sau nu circulaţia. Aseară încă mirosea a benzină. Specialiştii vor stabili pe parcursul zilei dacă sunt probleme cu solul, cu linia tramvaiului”, a declarat directorul Poliţiei Locale Galaţi, Petrică Hahui.
O explozie subterană, urmată de un incendiu, s-a produs luni în parcarea unui hotel din Galaţi din cauza unei acumulări de gaze. Nu au fost victime, dar clădirea şi patru maşini au fost avariate în urma exploziei. În trecut, pe acest amplasament a funcţionat o staţie de benzină, iar incidentul a fost provocat de o acumulare de gaze de la fostul depozit subteran de carburanţi.