Iată cel mai vândut produs Volkswagen: nu e nici maşină, nici camion
Cârnatul, sau – mai bine spus – currywurst-ul, e cel mai bine vândut produs Volkswagen. Nu maşinile personale, nu maşinile comerciale, ci un cârnat. Dovada: în 2012, Volkswagen a vândut 5,7 milioane de maşini, în vreme ce numărul cârnaţilor vânduţi a ajuns la 6,4 milioane. Sigur, un cârnat nu e la fel de scump ca o maşină, dar totuşi…
Totul a început în 1973, când cei de la Volkswagen au creat un cârnat cu aromă de curry pentru angajaţii săi. Apoi, de-a lungul anilor, currywurst-ul produs la Wolfsburg a ajuns să fie vândut la VW Autostadt, iar apoi la câteva magazine de pe teritoriul Germaniei.
Jurnaliştii de la Bloomberg TV au realizat un reportaj în interiorul fabricii de cârnaţi Volkswagen, reportaj pe care îl puteţi viziona mai jos. Aşadar, dacă ajungeţi vreodată la fabrica producătorului german, nu uitaţi să comandaţi o porţie de cârnaţi, dar şi un ketchup Volkswagen. Da, nemţii au şi un sortiment de ketchup creat special pentru cârnaţii lor.