Hyundai a construit un robot simpatic care să interacționeze cu clienții

Publicat: 26 01. 2021, 12:07
Actualizat: 26 01. 2021, 12:08

Hyundai a construit un robot simpatic, care să interacționeze cu clienții. Se numește DAL-e și le oferă servicii personalizate celor care trec pragul showroom-ului.

GALERIE FOTO

DAL-e a primit funcții de recunoaștere facială, mobilitate automată și procesare a limbajului. Robotul funcționează deja într-un showroom Hyundai din Seul. „Frații” săi vor ajunge și în alte locații ale companiilor Hyundai și Kia.

Robotul comunică independent cu orice client. Denumirea sa este un acronim care vine de la “Drive you, Assist you, Link with you” (“Te conduc, te asist, te conectez”).

DAL-e este echipat cu tehnologie bazată pe inteligență artificială și este conectat la o platformă care îl ajută să înțeleagă limbajul celor cu care intră în contact. Simpaticul robot poate să învețe, poate să își actualizeze cunoștințele și abilitățile, oferind astfel experiențe unice clienților. Este o soluție la care sud-coreenii recurg în contextul pandemiei de coronavirus pentru a  evita contactul fizic și pentru a reduce riscul de infectare.

Robotul Hyundai este prietenos, compact și ușor

DAL-e are un look simpatic. Prezintă un trunchi umanoid, măsoară 1.160 milimetri în înălțime și 600 de milimetri în lățime. Acesta cântărește 80 de kilograme, fiind mai compact și mai ușor decât mulți roboți existenți pe piață, la această oră.

Hyundai a pregătit o atitudine prietenoasă pentru DAL-e, dar și trăsături fizice care arată diferite emoții pe durata interacțiunii cu clienții. În cazul în care un client intră în showroom fără să poarte mască, androidul îi va recomanda să o poarte. Acesta poate oferi informații referitoare la produse și servicii, în cadrul unui dialog simplu și poate răspunde unor comenzi verbale sau transmise de către clienți prin intermediul ecranului său tactil.

Robotul poate conduce clienții către anumite puncte ale showroom-ului grație celor patru roți omnidirecționale. Poate să explice tehnologii conectându-se la un ecran de mari dimensiuni și poate da indicații mișcându-și brațele. Hyundai speră că DAL-e îi va ajuta pe angajați să organizeze mai bine munca în diferite locații.