Grupul, condus de Hyundai Motor Co., a decis să
participe la licitaţie întrucât a finalizat recent construcţia
primei sale oţelării integrate, Hyundai Steel Co., în timp ce
ramura auto a Grupului s-a poziţionat ferm printre principalii
producători internaţionali în acest domeniu.
Grupul estimează că prin această achiziţie va încheia un „lanţ
ecologic de valoare”, creând sinergii între entităţi asociate,
abordând centrale electrice ecologice ale unor case ce susţin
sisteme de reîncărcare pentru autovehicule hibride şi electrice.
Hyundai Motor Group a declarat că se va concentra pe
activităţi ecologice în scopul dezvoltării viitoare.
Hyundai E&C va avea oportunitatea să îşi consolideze
poziţia globală prin cele aproximativ 8.000 de unităţi de
producţie şi vânzare ale Hyundai Motor Group, ce activează în peste
150 de ţări. Hyundai E&C poate participa astfel la
administrarea liniilor de cale ferată de înaltă viteză ale
Grupului, iar Hyundai Steel şi Hyundai Hysco îi vor livra materiale
de construcţie în condiţii de siguranţă. Acest tip de sinergie
creată cu ramura auto a Grupului şi întărirea ramurii de
construcţii prin intermediul uzinelor şi unităţilor de proiectare
existente ale Grupului vor permite Hyundai E&C să devină o
companie de proiectare de talie mondială, complet integrată.
Pentru a îndeplini aceste obiective, Hyundai Motor Group
va spori investiţiile în Hyundai E&C, iar după
achiziţie va angaja şi mai mulţi profesionişti în domeniu, pentru a
îşi aduce contribuţia la industria de construcţii şi la economia
naţională. Grupul pune preţ pe experienţa şi abilităţile
personalului actual şi plănuieşte să menţină şi să susţină
organizarea existentă.
Grupul nu va lua în considerare fuzionarea între Hyundai E&C
şi compania afiliată, Hyundai Amco, după achiziţie, întrucât cele
două activează în domenii diferite. Hyundai E&C este
specializată în inginerie şi proiecte de construcţie peste hotare,
în timp ce activităţile principale ale Hyundai Amco constau în
construcţia şi întreţinerea birourilor şi facilităţilor Grupului.
În ceea ce priveşte finanţarea, Grupul îşi va utiliza propriul
capital pentru a finanţa achiziţia de acţiuni. Acesta a alcătuit o
echipă pentru a evalua achiziţia, angajând Goldman Sachs, Samil
PricewaterhouseCoopers, HMC Investment Securities şi Kim &
Chang în calitate de consultant financiar, contabil şi respectiv
juridic.
Grupul intenţionează să transmită o Scrisoare de Intenţie (SDI)
creditorilor Hyundai E&C.