Hyundai Ioniq 6 va fi dezvăluit săptămâna aceasta

Autor: Ionuț Vîlciu 27 iun. 2022 Știri auto

Hyundai a făcut publice primele imagini cu modelul Ioniq 6. Noul vehicul electric al producătorului coreean va debuta săptămâna aceasta.

Hyundai se pregătește să lanseze competitorul său pentru Tesla Model 3. Campania sa de promovare a început cu dezvăluirea conceptului Prophecy, în urmă cu mai bine de doi ani.

Hyundai Ioniq 6 ne face să vedem în pixeli

Hyundai Ioniq 6 va împărtăși elemente de design cu Ioniq 5. Chiar dacă Ioniq 5 este un crossover destul de pătrățos în construcția sa, designul fluid al lui Ioniq 6 va împrumuta tema Parametric Pixel. Pe aceasta o putem regăsi în designul lămpilor, inclusiv în cea integrată în spoilerul din partea din spate.  Putem observa acest lucru în pozele oferite. De asemenea, ne putem da seama de linia de design, asemănătoare cu cea a unui coupe.

Observăm și un cadru care surprinde o cameră montată acolo unde ar trebui să vedem, în mod normal, o oglindă retrovizoare, Probabil că acolo unde legea permite, mașina va fi disponibilă cu o astfel de tehnologie. Pe lângă acestea, Ioniq 6 pare că va avea și mânere ale ușilor retractabile, pentru o mai bună eficiență aerodinamică.

Cel de-al doilea membru al familiei Ioniq este așteptat să primească atât versiuni cu un singur motor electric, cât și cu două. Acesta ar trebuie să vină cu o baterie de 77,4 kilowați și 300 de cai putere. Hyundai are, de asemenea, o versiune N în lucru.

Hyundai Ioniq 6 va fi dezvăluit săptămâna aceasta. Cel mai probabil, va mai trece o vreme până când detaliile tehnice complete ne vor fi comunicate.

Sursa: Motor1

 

 

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Motor1


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide