Hyundai anunță că nu va mai vinde modele de performanță cu motoare termice în Europa
Hyundai anunță că nu va mai comercializa modele de performanță N, echipate cu motoare termice, în Europa. Producătorul coreean se concentrează pe gama sa electrică.
Noul Hyundai Ioniq 5 N a reprezentat primul pas pentru compania coreeană în piața modelelor electrice de performanță, iar acum pare că vrea să se concentreze pe aceasta. Cel puțin în Europa, Hyundai va retrage de la vânzare modelele de performanță N echipate cu motoare termice. Primul model care a fost retras de la vânzare a fost Kona N, care a dispărut odată cu lansarea noii generații.
Potrivit Motor1, este timpul să ne luăm la revedere de la hatchback-urile i30 N și i20 N. Motivul retragerii de pe piață a acestor modele este reprezentat de normele mai stricte privind emisiile. Hyundai i30 N este echipat cu un motor de 2,0 litri, turbo, care produce 280 CP, fiind un competitor pentru Volkswagen Golf GTI sau Ford Focus ST. Hyundai i20 folosește un motor de 1,6 litri, care dezvoltă 204 CP. Micul model concura cu Ford Fiesta ST sau cu Volkswagen Polo GTI.
Sfârșitul unei ere: Hyundai renunță la modelele termice de performanță pentru piața europeană
Divizia de performanță Hyundai nu va dispărea, ci va suferi o transformare. Astfel, toate modelele performante ale companiei vor fi electrice, primul dintre acestea fiind Ioniq 5 N, care dezvoltă 650 CP. Următorul model ce ar trebui să i se alăture ar trebui să fie viitorul Ioniq 6 N, care ar urma să fie mai puternic decât Ioniq 5 N, devenind astfel cel mai puternic Hyundai de serie din istorie.
Potrivit surselor, viitorul Ioniq 6 N ar trebui să sprinteze de la 0 la 100 în doar 3,2 secunde. La fel ca Ioniq 5 N, ar urma să folosească o configurație cu două motoare electrice, unul pe fiecare punte, iar designul va fi inspirat de conceptul RN22e.