Hyundai a încheiat un parteneriat strategic cu Uber
Prin intermediul acestei asocieri, cele două companii vor explora modul în care pot accelera utilizarea infrastructurii autovehiculelor electrice în orașele europene (Marea Britanie, Franța și Olanda).
Conducătorii auto parteneri din aplicația Uber vor avea acces la modelele IONIQ Electric și KONA Electric, precum și la viitoarele autovehicule electrice ale gamei.
Asocierea a fost comunicată de compania Uber, al cărei obiectiv este de a deveni, până în anul 2030, o platforma de mobilitate cu emisii zero. Până în anul 2025, 50% dintre călătoriile din șapte capitale europene (Amsterdam, Berlin, Bruxelles, Lisabona, Londra, Madrid și Paris) vor fi realizate de către conducătorii auto Uber la volanul autovehiculelor electrice. Aceste orașe vor reprezenta 80% din afacerile europene Uber până la sfârșitul anului 2021.
„Prin intermediul acestui parteneriat, Hyundai are oportunitatea de a prezența avantajele modelelor IONIQ Electric și KONA Electric unui număr tot mai mare de clienți, contribuind totodată la reducerea emisiilor de CO2 din marile orașe europene”, a declarat Michael Cole, President & CEO – Hyundai Motor Europe.
„Asocierea cu Hyundai contribuie la îndeplinirea obiectivului Uber – de electrificare a platformei din Europa”, a menționat Anabel Diaz, Regional Manager for EMEA, Uber.
Cele două companii vor dezvolta proiecte comune de marketing și educație
În viitor, cele două companii au că obiectiv dezvoltarea de proiecte comune de marketing și de educație, cu scopul de a promova autovehiculele electrice și beneficiile asociate acestora pentru conducătorii auto parteneri de la Uber, precum și pentru a oferi drive teste care să ofere utilizatorilor ocazia de a cunoaște autovehiculele.
Odată cu dezvoltarea modelelor electrificate precum IONIQ Electric și KONA Electric, Hyundai și-a consolidat poziția de lider în domeniul mobilității electrice. Obiectivele companiei vizează comercializarea unui număr de 670.000 de autovehicule cu emisii zero anual și poziționarea printre primii trei producători de vehicule electrice la nivel global până în anul 2025. Hyundai oferă cea mai diversificată gama de sisteme de propulsie electrificată de pe piață.