HubCap Creatures – capacele de roţi reciclate artistic

Publicat: 24 04. 2014, 12:07

Capacele de roţi sunt nişte accesorii din plastic extrem de banale şi care, odată crăpate sau rupte, devin pur şi simplu nişte deşeuri bune de aruncat la gunoi. Asta credem noi, şoferii. Însă Ptolemy Erlington este de altă părere.

Înarmat cu inventivitate şi răbdare, englezul de 48 de ani s-a apucat să strângă aceste deşeuri din plastic şi să le transforme în adevărate opere de artă, care în general înfăţişează animale şi peşti.

Pentru a crea o astfel de sculptură din capace de roţi, artistul îşi poate consuma chiar şi trei săptămâni din viaţă, iar rezultatele sunt de-a dreptul remarcabile, remarcându-se o foarte mare grijă la detalii şi la finisarea finală.

Cei interesaţi pot chiar să şi cumpere operele de artă ale britanicului: cea mai scumpă de până acum a fost un dragon lung de 20 de metri, realizat din nu mai puţin de 200 de capace de roţi (preţul, rămas confidenţial, se pare că a fost de câteva mii de euro).

Sursa: twitter.com/HubcapCreatures