Trei bărbaţi, în vârstă de 22, 32 şi 65 de ani, au fost prinşi cu focuri de armă de către poliţiştii bucureşteni, imediat după comiterea unui furt dintr-un autoturism, potrivit Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Pe 11 iulie, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Serviciul Investigaţii Criminale al Sectorului 1şi Secţia 4 au reţinut trei bărbaţi, de 22, 32 şi 65 de ani, imediat după comiterea unui furt din autoturism.
„În fapt, în perioada iunie-iulie 2017, poliţiştii au documentat activitatea celor trei, cunoscuţi cu preocupări de natură infracţională, pe linia furturilor din auto. Ieri, în jurul prânzului, cei trei au fost observaţi în timp ce s-au deplasat în mai multe cartiere din sectorul 6. La un moment dat, doi dintre bărbaţi au coborât în dreptul unui autoturism parcat, iar unul dintre ei a lovit în geamul din dreapta faţă, l-a spart şi a sustras din interior un telefon mobil. Imediat, s-au urcat în maşina care îi aştepta în imediata apropiere pentru a părăsi zona”, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), remis miercuri MEDIAFAX.
Când cei trei şi-au dat seama că au fost observaţi de poliţişti, au încercat să fugă, dar au fost prinşi. În timpul urmăririi, un agent de poliţie a tras un foc de armă în plan vertical, după efectuarea somaţiilor legale, fără a răni pe cineva.
Asupra celor trei au fost descoperite şi două telecomenzi pentru bruierea sistemelor de închidere centralizate ale autovehiculelor. A fost recuperat şi telefonul furat şi înapoiat.
Bărbaţii de 22 şi respectiv 32 de ani erau cercetaţi şi în altă cauză, respectiv o tentativă de furt de componente auto.
Toţi trei sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, respectiv complicitate la furt calificat, în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor.