Aşadar nu vorbim de caroserii futuristice, forme nemaivăzute sau tehnologie din viitor. Cel mai important concept este un S2000 Sports Modulo, în realitate o Honda S2000 uşor modificată despre care japonezii spun că îmbină performanţa sportivă cu un interior premium. Interesant este că de curând au circulat zvonuri cu privire la renunţarea la viitoarea generaţie S2000. Probabil că nu se va mai fabrica un modl complet nou, ci se va aplica un facelift mai puternic, iar acest concept ne poate da câteva detalii.
Sports Modulo Jazz pe de altă parte primeşte un tratament asemănător: un interior uşor inviorat, noi jante şi spoilere cu led-uri.
La standul Honda se mai pot admira modele precum Racing Modulo Civic Type R, Sports Modulo Civic Type R, Touring Modulo Accord, Touring Modulo Accord Tourer, Modulo Odyssey Absolute, Modulo Odyssey, Life, Zest Spark, Freed, Fit Sports Neo şi conceptele Life şi Crossroad Styling Study. Deşi producătorul japonez nu a dat mai multe detalii cu privire la acestea, ne-a pus la dispoziţie câteva poze.