Honda va anunţa săptămâna aceasta închiderea fabricii de maşini din Swindon, sud-vestul Angliei, decizie care va afecta 3500 de locuri de muncă, a anunţat Autonews.com. Conform sursei, fabrica ar urma să se închidă în 2022.
Honda produce în Marea Britanie modelele CR-V, Civic hatchback şi Civic Type-R.
Decizia celor de la Honda de a închide uzina de la Swindon este o nouă lovitură pentru Guvernul de la Londra care se luptă să menţină atractivitatea ţării în pofida turbulenţelor provocate de Brexit şi a incertitudinilor care există în mediul industrial cu privire la consecinţele ieşirii din UE fără un acord.
La începutul lunii februarie, Nissan a anunţat că renunţă la planurile privind construcţia modelului crossover X-Trail la uzina sa de la Sunderland (nord-estul Marii Britanii).
Nissan, Honda şi un al treilea producător nipon Toyota, sunt responsabile împreună pentru aproape jumătate din automobilele construite în Marea Britanie.