Harley Davidson XR 1200
Primul pas a
fost lansarea lui V-Rod, o dată cu acesta debutând şi primul motor
de serie din istoria Harley Davidson având răcire cu lichid. Prin
intermediul creaţiilor lui Eric Buell şi ale companiei care îi
poartă numele, motoarele V2 americane au reuşit să îşi creeze o
nouă imagine şi să atace categorii noi.
La Intermot,
fabrica din Milwaukee a venit cu noul XR 1200. Acesta reprezintă o
interpretare modernă a flat-trackerului anilor `70. Cu o ciclistică
apropiată de cea a unui roadster clasic, Harley Davidson XR 1200 se
plasează la mijlocul distanţei între un Sportster şi un
Buell.
Motorul ales pentru a propulsa acest
model este cel de la Sportster 1200. Caracteristic tuturor
Harley-urilor, acesta este un V2 la 45º răcit cu aer. Distribuţia
clasică prin tije împingătoare şi culbutori este depăşită din punct
de vedere tehnologic, însă contribuie la farmecul inconfundabil al
unui V2 american. Graţie sistemului de injecţie, puterea acestuia
ar putea să crească peste cea a modelului de la care a fost preluat
(69,97 CP). Pe Buell XB 12, acest propulsor este capabil de mai
bine de 100 CP, dar speculaţiile vorbesc de 85-90 CP atunci când
vine vorba despre puterea lui XR 1200.
Suspensiile sunt
asigurate de Showa şi sunt compuse dintr-o furcă frontală inversată
cu diametrul de 43 mm şi o pereche de amortizoare cu gaz pentru
suspensia roţii spate.
este desprins direct dintr-un film al anilor `70 şi parcă îl şi văd pe
Evil Knievel sărind peste 10-20 de camioane în şaua unui XR 1200.
Rezervorul păstrează forma de lacrimă specifică motocicletelor
americane, iar „coada” aduce cu cea a legendarului XR 750, însă
este prevăzută cu un al doilea loc.
Tobele laterale
au fost şi ele „preluate”, însă au primit o altă poziţionare, mai
jos faţă de motocicleta anilor `70.
Oficial,
motocicleta va fi pusă în vânzare începând cu anul 2008, însă
Harley Davidson ne-a obişnuit să devanseze debutul vânzărilor
pentru modelele cu priză la public.