Harley-Davidson lansează modelele Street 500 şi 750
Motocicletele proaspăt alăturate gamei Dark Custom sunt propulsate de un nou motor Revolution X, ce se vrea a fi de fapt o versiune mai mică a motorului răcit cu apă dezvoltat de Harley-Davidson în parteneriat cu Porsche.
După cum o sugerează şi numele modelelor, motorul este disponibil în două versiuni, cu cilindree de 494, respectiv 749 cmc. Motocicletele mai dispun de o transmisie cu şase rapoarte, evacuare 2 în 1, frâne cu discuri şi o şa pentru două persoane.
Conform celor de la Harley-Davidson, cele două modele au fost construite special pentru utilizarea în zone urbane şi pun preţ pe agilitate şi rapiditate.
Puteţi admira motocicletele în galeria foto de mai sus, sau poate preferaţi să le vedeţi puse la treabă, în materialele video de mai jos: