Guvernul schimbă denumirea taxei de înmatriculare
Pentru a evita reticenţa cu care publicul a primit introducerea acestei taxe şi pentru a sublinia scopul acestei taxe, cei din Guvern au hotărât ca taxa auto să îmbrace haina ecologiei, atât ca denumire cât şi ca destinaţie a fondurilor.
Ministrul Mediului, Attila Korodi, citat de Mediafax, a precizat că în nota aprobată de Guvern se prevede ca sumele care vor mai fi încasate în perioada următoare din taxa auto să fie direcţionate din bugetul de stat către Fondul de Mediu, pentru finanţarea unor astfel de programe.
Prima măsură pe care Guvernul o va adopta, dacă taxa va rămâne în forma actuală, va fi creşterea primei de casare la 4.000 de lei şi a numărului estimat al maşinilor scoase din uz, de la 16.500 de unităţi în prezent, la 30.000. Acest stimulent nu pare, însă, atât de tentant în condiţiile în care euro, monedă în care se realizează majoritatea tranzacţiilor, se află într-un proces de apreciere. Pe lânga acest fapt, maşinile vechi, care s-ar înscrie în programul Rabla încep să devină o raritate pe fondul dezvoltării accelerate a pieţei auto.
Costurile pentru plata unei prime de casare majorată la un număr mai mare de maşini vechi scoase din uz va fi acoperită şi din sumele colectate de stat din taxa de primă înmatriculare auto şi care vor fi virate la Administraţia Fondului pentru Mediu, instituţia care finanţează acest program, au arătat sursele citate de Mediafax.
Veniturile pe care Guvernul speră să le atragă în acest an din taxa auto se cifrează la 766,8 milioane lei. În primul semestru al anului acest obiectiv a fost atins în proporţi
e de 40%.