Guvernul repune în discuţie o ordonanţă care poate interzice autostopul
Persoanele fizice sau juridice care efectuează transport public de persoane cu un autoturism, fără a avea autorizaţie de transport în regim de taxi emisă de autoritatea administraţiei publice locale, pot fi pasibile de amenzi între 1.000 şi 5.000 de lei, conform unei modificări aduse Legii 38/2003 (legea taximetriei) pusă în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor, anunţă Gândul.
Transportul public de persoane vizat este, evident, cel realizat contra cost, iar nu cel gratuit. Totuşi, spre deosebire de Europa de Vest, unde autostopul presupune în mod obişnuit luarea unei persoane în maşină fără a-i pretinde vreun ban, în România este ceva absolut obişnuit să „răsplăteşti” cu o sumă de bani şoferul care te ia cu maşina. Acest obicei riscă să te facă pasibil de amendă contravenţională, dacă noua prevedere a Legii 38/2003 este pusă în aplicare aşa cum a fost elaborată în acest moment.
Este foarte greu de dovedit, pe de altă parte, că unui autostopist nu i s-au cerut bani – fie şi pentru că totul este „la mica înţelegere” între şofer şi autostopist. Tocmai din acest motiv, normele de aplicare a acestei noi prevederi ar trebui să distingă foarte clar între taximetriştii „la negru”, care vin cu maşini marcate în mod fals ca taxiuri (maşini galbene, de multe ori cu însemne care seamnănă cu cele ale taximetrelor autorizate), şi şoferii care iau „la ocazie” autostopiştii, altminteri legea ar lăsa loc unor abuzuri – în special în zonele rurale, unde foarte mulţi practică autostopul pentru a se deplasa între sate sau spre oraşe.
Taximetriştii legali suferă din cauza concurenţei neloiale a „pieţarilor”
De asemenea, tot normele de aplicare ar trebui să facă distincţia clară între autoturisme şi autovehicule de transport călători, fie şi pentru calificarea faptei şi stabilirea cuantumului amenzii. Pentru că una este să iei o persoană într-un autoturism, şi alta este să efectuezi transporturi „la negru” cu călători într-un microbuz.
Pentru că legea este pusă în dezbatere, vă întrebăm şi pe voi: cum consideraţi că ar trebui să se intervină pentru a preveni fenomenul deplorabil al taximetrelor „pirat”, fără a afecta totuşi autostopul obişnuit?