Gran Turismo 6, peste 1.200 de maşini şi 37 de piste de curse! Ce aduce nou GT6
Pentru a sărbători cei 15 ani de existenţă a seriei Gran Turismo, dezvoltatorii de la Polyphony Digital Inc. şi-au propus să creeze cel mai realist şi mai cuprinzător simulator de curse apărut pentru console. Astfel, GT6 încorporează un motor fizic care redă în mod veridic experienţa de şofat, o colecţie uimitoare de peste 1.200 de autoturisme şi 37 de piste de curse, inclusiv şapte noi amplasamente celebre precum Circuitul Silverstone, Mount Panorama din Australia şi Ascari Race Resort din Spania.
Iată cele mai importante noutăţi aduse de joc:
• Un „garaj” impresionant de autoturisme – peste 1.200 de maşini, dintre care 120 nu au mai fost prezente în iteraţiile anterioare ale seriei. Mai mult, fanii se pot aştepta la extinderea selecţiei de automobile disponibile, cu modele de stradă, maşini istorice dar şi bolizi de curse, precum cei utilizaţi în cadrul FIA GT3, a seriei Le Mans sau în Nascar. Pentru o experienţă inedită, fanii pot debloca un eveniment special, care le va permite să conducă vehiculul selenar Lunar Rover.
• Circuite faimoase – Gran Turismo continuă să recreeze cele mai spectaculoase piste din lume indiferent, adăugând noi circuite reale precum Silverstone, Ascari Race Resort, Goodwood Hillclimb, Willow Springs International Raceway, Brands Hatch, circuitul australian Bathurst Mount Panorama, dar şi creaţii originale precum Gran Turismo Arena, Matterhorn şi o variantă revizuită a Apricot Hill Raceway.
• Gameplay online – Jucătorii Gran Turismo 6 vor putea concura online şi comunica simultan cu alţi gameri din întreaga lume, folosind spaţii online dedicate. Mai mult, printr-o actualizare viitoare, comunitatea va putea comunica şi prin intermediul propriilor dispozitive mobile.
• Cea mai recentă tehnologie pentru o experienţă incredibilă – Pentru a oferi fanilor cea mai completă experienţă GT de până în prezent, jocul beneficiază de un nou motor fizic, conceput în parteneriat cu producătorul de anvelope Yokohama şi cu experţii în suspensii auto de la KW.
• O nouă interfaţă – Interfaţa jocului a fost regândită pentru a face meniurile din Gran Turismo 6 mai uşor navigabile.
• Actualizări regulate ce vor îmbunătăţi şi extinde experienţa Gran Turismo 6 – Încă din ziua lansării, Gran Turismo 6 va oferi utilizatorilor o experienţă incredibilă, însă, chiar şi în aceste condiţii, producătorii doresc să integreze noi elemente ce vor fi oferite prin intermediul unor actualizări regulate (DLC – downloadable content), adăugând astfel noi caracteristici, funcţii, maşini, piste.
• Vision Gran Turismo – Polyphony Digital a încheiat parteneriate cu 28 dintre cliderii industriei auto, pentru a crea noi autoturisme sub iniţiativa Vision Gran Turismo. Printre giganţii industriei automobilistice se numără: Alfa Romeo, Alpine, Aston Martin, Audi, Bertone, BMW, Daihatsu, Ford, GM, Hyundai, Honda, Infiniti, Italdesign, Jordan, Lamborghini, Lexus, Mazda, Mercedes-Benz, Mitsubishi, Nike, Nissan, Peugeot, Subaru, SRT(Chrysler), Tesla, Toyota, Volkswagen, Zagato.
• GT Academy: 5 ani de succes – În 2008 a fost lansat acest concept revoluţionar, pentru a oferi celor mai buni gameri şansa de a deveni piloţi în circuite reale. De atunci, GT Academy a consacrat noi campioni în domeniu şi a devenit un program de succes, care va continua şi cu GT6.
• BMW M4 Coupé va fi recreat în Gran Turismo®6 – Noul autoturism, ce până acum a fost prezentat sub formă de concept sau sub formă camuflată, va deveni disponibil anul viitor. Însă, mulţumită colaborării dintre Polyphony Digital şi BMW M GmbH, Gran Turismo 6 va include o versiune fidelă a M4 Coupé, care va fi oferită jucătorilor prin intermediul unei actualizări gratuite (DLC), care va apărea la scurt timp după lansarea jocului.
• Red Bull X Series, dezvăluită – Colaborarea cu Red Bull, prezentată odată cu lansarea Gran Turismo 5, va deveni mai strânsă în GT6 prin intermediul a includerii în joc a trei noi maşini Red Bull: X2014 Fan car (X2014/F), Red Bull X2014 Standard car (X2014/S) şi Red Bull X2014 Junior car (X2014/J).
Gran Turismo 6 va fi disponibil în magazine începând cu 6 decembrie.