Goodyear TripleTube şi BH03: anvelopele cu geometrie variabilă şi care produc energie electrică
Anvelopele au rămas relativ în urmă faţă de revoluţia care are loc în privinţa tehnologiilor prezente pe maşini – acestea din urmă fac deja paşi foarte mari în direcţia maşinilor autonome, reducând dramatic şi consumul de carburant în ultimii 10 ani. Totuşi, viitorul arată foarte interesant, chiar şi atunci când vine vorba de a reinventa roata: anvelopele viitorului vor avea, tot mai des, geometrie variabilă în funcţie de starea vremii, a drumului, sau de dorinţele şoferului.
Pentru a sublinia direcţiile pe care s-ar putea să le abordeze în viitor, Goodyear a adus la Salonul Auto de la Geneva două anvelope concept, numite TripleTube şi BH03. Ambele ne arată tehnologii care vor revoluţiona industria cauciucurilor în următorii 10 ani.
TripleTube: anvelopa cu trei geometrii diferite
Aceasta poate să se umfle şi să se dezumfle în funcţie de condiţiile de drum, pentru a livra o performanţă îmbunătăţită şi o versatilitate mai mare conducătorilor auto. Mai mult, ne spun cei de la Goodyear, această tehnologie poate fi legată de dezvoltarea în viitor a maşinilor autonome prin faptul că permite anvelopei să îşi ”pregătească” forma de care are nevoie înainte de a intra în curbă.
• Poziţia Eco/Safety: oferă un nivel scăzut al rezistenţei la rulare printr-o distribuţie optimizată a durităţii anvelopei. Ea optimizează de asemenea frânarea pe carosabil uscat prin lărgirea petei de contact cu suprafaţa drumului.
• Poziţia Sporty: conferă conducătorilor auto o manevrabilitate sporită printr-o optimizare a petei de contact, prin folosirea în mod activ a unei forme conice.
• Poziţia Wet Safety: oferă un nivel ridicat al rezistenţei la acvaplanare, printr-o bandă de rulare mai ridicată în centrul anvelopei, ceea ce duce la un diametru mai mare al anvelopei, caracteristică ce oferă la rândul ei ca beneficii o amprentă la sol mai lungă şi mai îngustă.
Anvelopa se bazează pe o pompă internă care mişcă aerul din camera principală către cele trei camere de aer individuale. Camerele de aer multiple furnizează o mobilitate extinsă, deoarece, în cazul în care una dintre camere ar fi înţepată, anvelopa permite conducătorului auto să îşi continue călătoria. În sfârşit, peretele lateral al conceptului Triple Tube poate fi costumizat pentru a se potrivi aspectului general al jantei pe care o oferă producătorii de echipare standard.
Compusul conceptului de anvelopă Triple Tube este de asemenea în întregime sustenabil şi făcut din derivate de siliciu precum cenuşa cojilor de orez, o tehnologie deja anunţată de Goodyear în 2014.
Goodyear BH03 – anvelopa care produce energie electrică
A doua anvelopă prezentată de inginerii Goodyear la Geneva a fost Goodyear BH03. Anvelopa concept creează energia electrică pe care o furnizează bateriile pentru trenul de rulare al maşinilor hibride, precum şi pentru alte tehnologii de la bordul maşinii. Anvelopa generează electricitate prin intermediul acţiunii a două tipuri de materiale:
• Materialul termoelectric transformă căldura (generată în interiorul anvelopei) în energie electrică;
• Materialul piezoelectric transformă presiunea în energie electrică datorită deformării structurii.
Aceste materiale formează o reţea de tip 3D care constituie structura din interior a anvelopei. Această structură poate, în mod potenţial, să suporte greutatea unei maşini dacă anvelopa este înţepată – o abordare alterrnativă a tehnologiei RunOnFlat. În plus, aceasta prezintă un canal circumferenţial mai larg pentru a îmbunătăţi rezistenţa la acvaplanare, precum şi o bandă de rulare unică pentru a absorbi zgomotele.
Din păcate, ambele anvelope sunt doar nişte concepte dezvoltate de Goodyear şi nu vor intra în producţie. Totuşi, soluţiile încercate pe aceste anvelope vor constitui baza dezvoltării viitoarelor pneuri inteligente (da, exact despre asta este vorba), la orizontul anilor 2020.
V-am spus-o şi v-o repetăm şi acum: deceniul al treilea din secolul XXI va aduce o ruptură majoră în privinţa automobilelor. Aşadar, pe lângă automobile autonome, vom avea şi anvelope inteligente, capabile să-şi schimbe singure forma şi să alimenteze cu curent electric maşinile. Puţintică răbdare, domnilor, şi viitorul va fi deja aici.