Goodyear Defensive Driving School

Autor: Cosmin Iordache 09 oct. 2008 Știri auto
Goodyear Defensive Driving School

Potrivit statisticilor Direcţiei Poliţiei Rutiere a Poliţiei Române, numărul accidentelor rutiere a crescut semnificativ în doar cinci ani de zile. Cel puţin la începutul anului trecut se înregistrau cu aproximativ 11.000 de accidente mai mult decât în 1999, astfel numărul  accidentelor rutiere în doar cinci ani de zile crescând cu aproape 140%.

Potrivit aceloraşi statistici, luna octombrie este cea în care se înregistrează cele mai multe accidente, în timp ce ziua cea mai periculoasă rămâne vinerea, iar intervalul orar cel mai dificil fiind între orele 18.00 şi 19.00.  În topul principalilor factori care conduc la producerea de accidente rutiere rămâne neatenţia în conducere, fiind urmată de oboseala la volan, neacordarea de prioritate şi neadaptarea la condiţiile de drum.

În aceste condiţii este mai mult decât evident că pe piaţa din România este nevoie acuta de o pregătire suplimentară a conducătorilor auto. Pregătirea suplimentară a conducătorului auto în România se face în acest moment atât prin vechea practică a cursurilor teoretice de conduită preventivă, menite să pregătească în special viitorii conducători auto în vederea unui condus prudent şi atent la partenerii de trafic, cât şi prin cursurile practice de conducere defensivă oferite în special de şcoli profesioniste.

"Conducerea defensivă (preventivă) înseamnă folosirea de către conducătorul auto a tuturor metodelor necesare pentru prevenirea sau pentru ieşirea din situaţiile critice apărute în timpul conducerii auto”, ne spune Ştefan Vasile, deţinătorul şcolii de pilotaj profesionist „Hobby Sport”. „În ţările Uniunii Europene această practică se foloseşte de multă vreme, în primul rând de câtre firmele ale căror angajaţi folosesc automobilele acestora. Mai mult, urmează aceste cursuri şi angajaţii care se deplasează cu automobilul personal spre şi de la firmă. În România, şcoala de pilotaj „Hobby Sport” oferă cursuri de condus defensiv încă din 2002 şi se adresează atât firmelor cât şi persoanelor fizice”, a mai adăugat acesta.

Siguranţa în trafic este şi va rămâne unul din punctele de interes central al tuturor demersurilor companiei Goodyear, atât în dezvoltarea de noi tehnologii pentru gama sa de anvelope, cât şi în implicarea în programe active de siguranţă rutieră. În ceea ce priveşte practica unor cursuri de conducere defensivă, Goodyear a salutat încă de la început iniţiativa legislativă a unor ţări din Uniunea Europeană de a introduce obligativitatea unor astfel de cursuri pentru toate companiile care au flote de transport terestru şi a dezvoltat în paralel un program de sprijinire a iniţiativelor publice şi private de a oferi astfel de cursuri conducătorilor auto de pretutindeni. Începând din acest an, Goodyear va fi alături de şcoala de pilotaj „Hobby Sport” într-un proiect menit să aducă pe primul plan importanţa condusului defensiv pe drumurile publice din România”, a declarat Alina Mihăescu, Marketing Coordinator pentru România şi Bulgaria al Goodyear Dunlop Tires Romania.

Dacă tehnologiile inovative destinate siguranţei în timpul conducerii auto pot salva vieţi în situaţii dificile, o bună practică a unui condus defensiv responsabil, un „a şti cum să eviţi” situaţiile dificile, pot salva timp şi bani, contribuind semnificativ la evitarea unor pericole cu efecte dramatice şi chiar tragice.

CÂŞTIGĂ UN CURS DE PILOTAJ CU STEFAN VASILE DOAR PE PROMOTOR.RO
 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide