BMW M3 Touring MotoGP Safety Car este prezent la Goodwood Festival of Speed
BMW M GmbH îşi va concentra activităţile la ediţia din acest an (23-26 iunie) a Festivalului Vitezei de la Goodwood pe sărbătorirea a 50 de ani de la fondare.
BMW M prezintă numeroase modele pentru a marca această ocazie. Acestea includ premiera mondială a primului BMW M3 Touring MotoGP Safety Car. Vizitatorii festivalului vor fi printre primii care vor putea descoperi în detaliu la cel mai nou Safety Car de la BMW M, „Official Car of MotoGP” din 1999.
BMW M GmbH îşi va concentra activităţile la ediţia din acest an (23-26 iunie) a Festivalului Vitezei de la Goodwood pe sărbătorirea a 50 de ani de la fondare. BMW M prezintă numeroase modele din trecut, prezent şi viitor pentru a marca această ocazie. Acestea includ premiera mondială a primului BMW M3 Touring MotoGP Safety Car.
Vizitatorii festivalului vor fi printre primii care vor putea descoperi în detaliu la cel mai nou Safety Car de la BMW M, „Official Car of MotoGP” din 1999. BMW M3 Touring MotoGP Safety Car va avea prima apariţie în curse tot în Marea Britanie, la începutul lunii august, la Grand Prix-ul Marii Britanii de la Silverstone.
Cel mai nou membru al flotei Safety Cars
Acesta se bazează pe primul BMW M3 Competition Touring cu M xDrive, care urmează să aibă premiera mondială tot la Goodwood. Combină nivelul înalt de capacitate tehnologică, performanţă şi cunoştinţe ale familiei BMW M3 şi BMW M4 cu natura practică a unui model touring cu cinci uşi.
Ambele maşini, automobilul de serie şi modelul Safety Car, vor fi dezvăluite joi, 23 iunie, la Goodwood Festival of Speed, după care vor lua parte la renumita cursă de coastă în toate zilele festivalului.
Aspectul vizual al noului BMW M3 Touring MotoGP Safety Car este un omagiu adus celor 50 de ani de BMW M şi deceniilor de parteneriat cu MotoGP. Modelul Safety Car va avea un design special 50 Years of BMW M, iar toate MotoGP Safety Cars din 1999 până în prezent sunt listate pe maşină.
BMW M3 Touring MotoGP Safety Car
Această versiune specială va fi echipată cu întreaga gamă de produse de la BMW M Performance Parts pentru apariţia sa pe circuit.
Alte modificări aduse modelelor MotoGP Safety Car includ scaune de curse Recaro, centuri de siguranţă cu prindere în 4 puncte, traversă de siguranţă, lumini pe plafon, lumini intermitente frontale, deconectare de urgenţă şi un sistem de extracţie a combustibilului.BMW M GmbH este o filială deţinută în totalitate de BMW AG.
Prin produsele şi serviciile în domenii de activitate precum automobilele BMW M, BMW Individual, pachetele şi opţiunile M Sport, BMW Driving Experience, precum şi automobilele de intervenţii şi operaţiuni, compania se adresează clienţilor cu cerinţe deosebite în privinţa performanţelor, exclusivităţii şi personalizării automobilelor deţinute.
Având sediul la München, compania a fost fondată în 1972 ca BMW Motorsport GmbH. De atunci, litera M a devenit sinonimul internaţional al succesului în motorsport şi al fascinaţiei pentru automobilele de înaltă performanţă destinate utilizării în traficul cotidian.