Regiunea Wolfsburg este practic, ”ţara VW”, deoarece aici e centrul de comandă al marii companii auto germane. Din nefericire pentru VW, la sfârşitul lunii iulie oficialii s-au confruntat cu o problemă neaşteptată, după cum relatează agenţia de presă DPA.
Din cauza furtunilor violente care au măturat Germania acum câteva săptămâni, se pare că în jur de 28.000 de maşini VW au fost deteriorate, în principal de grindină, fiind vorba atât de maşinile proaspăt ieşite de pe poarta uzinei şi aşteptând să fie livrate în lume, cât şi de maşinile de la dealeri, expuse în afara showroom-urilor.
Deşi iniţial oficialii au estimat că doar câteva mii de maşini VW ar necesita remedierea problemelor cauzate de furtuni, se pare că numărul maşinilor este mult mai mare, iar compania germană a trebuit să investească milioane de euro pentru reparaţii.
În plus, un număr încă neprecizat de clienţi (dar care e de ordinul miilor) sunt nevoiţi să-şi prelungească perioada de aşteptare pentru livrarea maşinilor comandate, cei de la Volkswagen încercând să găsească soluţii cât mai bune pentru a nu-şi pierde clienţii – de exemplu, discounturi generoase ori posibilitatea de a opta pentru o maşină care să fie produsă mai târziu.
Nu este prima oară când Volkswagen întâmpină astfel de probleme: în urma furtunilor din 2008 au fost afectate circa 30.000 de maşini nou-nouţe. De altfel, ravagiile meteo le dau bătăi de cap şi altora din domeniul auto, fiind de notorietate inundaţiile din SUA de acum câţiva ani, în urma cărora a apărut o adevărată ”vânătoare de vrăjitoare” pentru depistarea maşinilor deteriorate, vândute ca maşini second-hand nerulate…
Atenţie aşadar şi la „chilipirurile” pe care le veţi putea întâlni lunile acestea în Germania – verificaţi atent dacă maşina respectivă nu a fost afectată de apă sau de grindină!