Germania ”îşi dă arama pe faţă”: nu vrea reducerea poluării auto!

Publicat: 16 10. 2013, 11:48

Data de 15 octombrie 2013 poate fi considerată de către activiştii ecologişti drept o zi cam gri din punct de vedere al luptei împotriva poluării auto. Şi asta deoarece Germania a reuşit să blocheze proiectul de lege prin care UE vrea să limiteze emisiile de CO2 la 95 g/km din 2020.

Prin vocea vehementă a cancelarului proaspăt reales în funcţie Angela Merkel, şi alte ţări, precum Marea Britanie sau Polonia au fost convinse să boicoteze propunerea UE, principalul motiv invocat fiind ameninţarea locurilor de muncă din industria auto, dar şi afectarea financiară a marilor constructori, în principal cei premium germani.

Propunerea acestui proiect de lege a fost prezentată încă din iunie 2013, de atunci dând naştere unor dezbateri aprinse, mai ales în Germania, între Uniunea Creştin Democrată condusă de Merkel şi alianţa dintre social-democraţi şi ecologişti, aceştia din urmă susţinând fără rezerve planurile UE anti-poluare.

Pentru a face lucrurile şi mai interesante, cei de la Bloomberg dezvăluie faptul că familia Quandt, acţionarul majoritar al BMW, a sponsorizat partidul lui Angela Merkel cu 690.000 de euro, cu doar câteva zile înaintea votului din Parlamentul European, fiind vorba de cea mai mare donaţie din acest an făcută unei formaţiuni politice. Şi Daimler a contribuit cu câte 100.000 de euro la campaniile celor două formaţiuni politice rivale, însă purtătorii de cuvânt ai celor doi constructori exclud vehement legătura între donaţii şi votul din Parlamentul European.

Practic, limita de 95 g/km pentru emisiile de CO2 nu va mai fi adoptată din 2020, ci probabil doar din 2024, până atunci urmând să intre în vigoare limita de 130 g/km începând din 2015. Pentru majoritatea constructorilor auto această veste este una bună, deoarece nu sunt nevoiţi să recurgă la investiţii aşa de mari, însă există destule voci care acuză ţările dezvoltate, precum Germania, de subminare a planurilor de reducere a poluării auto.

Conform firmei britanice de consultanţă Cambridge Econometrics, dacă limita de de 95 g/km pentru emisiile de CO2 ar fi fost impusă diin 2020, acest lucru ar fi presupus o economie de 70 de miliarde de euro anual, din care 9 miliarde anual doar în Germania. Acum, însă, se vor mai adăuga zeci sau sute de milioane de euro cheltuiţi pentru programe de combatere e efectelor poluării, precum şi pierderile cauzate de competitivitatea mai redusă a industriei auto.

Un oficial UE declară că, prin amânarea limitei de 95 g/km, şoferii din Europa vor plăti mai mult pe combustibil anual, iar dependenţa Europei de petrolul din import va rămâne la cote ridicate, ceea ce va duce şi la accelerarea creşterii preţurilor la carburanţi.

În concluzie, ministrul suedez al mediului, Lena Ek, a spus că ”urmările grave ale deciziei de azi vor apăsa greu pe umerii Germaniei în viitor”, un lucru care ar putea afecta serios alegerile din Parlamentul European din 2014. Deocamdată, un lucru rămâne clar: interesul industriei auto europene nu pare să fie reducerea poluării, ci protejarea profiturilor foarte bune (în ciuda crizei economice), înregistrate în principal de producătorii premium germani.

Voi ce părere aveţi:

E O IDEE BUNĂ AMÂNAREA IMPUNERII LIMITEI DE 95 g/km PENTRU EMISIILE DE CO2?

SURSA: Autonews