Genesis, planuri mari pentru viitor. Vrea să rivalizeze de la egal la egal cu Mercedes-Benz și BMW
În urmă cu aproape un an, Genesis prezenta conceptul electric X Speedium Coupe, model care prefigura un viitor GT Coupe cu zero emisii. Alături de X Coupe și X Cabriolet, X Speedium Coupe devenea cu acea ocazie unul dintre cele mai atrăgătoare concepte lansate de producătorul auto sud-coreean deținut de Hyundai.
Toate cele trei modele sunt la nivel de concept în acest moment, însă conducerea Genesis a ținut să precizeze recent că există posibilitatea transformării acestora în modele de serie. Dacă se va întâmpla asta, Genesis ar putea avea baza perfectă pentru a rivaliza de la egal la egal cu granzii industriei auto germane, precum sunt Mercedes-Benz, BMW și Audi.
Ne referim la cei trei constructori germani deoarece Genesis își propune acum să lanseze o serie de vehicule electrice axate pe performanță. Informația a fost oferită chiar de către Mark Choi, unul dintre personajele cheie din conducerea constructorului asiatic, care a recunoscut recent că aceasta este direcția spre care își îndreaptă atenția brand-ul pe care îl reprezintă, potrivit Carscoops. Totuși, Mark Choi a ținut să precizeze că Genesis nu intenționează să lanseze un sub-brand de înaltă performanță.
Vehicule electrice axate pe performanță
“Am primit un feedback foarte bun și analizăm acest lucru”, a spus Mark Choi despre ideea transformării celor trei concepte amintite mai devreme în modele de serie. “Următorii pași sunt să decidem dacă este mai întâi posibil să facem asta, iar mai apoi dacă este fezabil”, a mai precizat oficialul mărcii sud-coreene.
Mark Choi a vorbit cu această ocazie și despre strategia pe care o are Genesis pentru perioada următoare, transmițând următoarele: “Nu putem să preluăm pur și simplu modelele de la mărcile noastre surori. Ne dorim să ne diferențiem și ne îndreptăm atenția spre zona de performanță”. În aceste condiții, de acum încolo este mai mult decât clară direcția spre care cei de la Geneis tind să se îndrepte în viitorul apropiat.