Este gata Autostrada Ploiești-Buzău. Din păcate, e doar o machetă
Este gata Autostrada Ploiești-Buzău. Din păcate, este doar o machetă virtuală 3D. Anunțul a fost făcut de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Macheta tocmai a fost finalizată de către Consitrans S.R.L, compania care a predat și studiul de fezabilitate și care se va ocupa de proiectul tehnic pentru tronsoanele Ploiești-Buzău, Buzău-Focșani, Focșani-Bacău. Această machetă interactivă va ajuta în luarea deciziilor importante cu privire la realizarea proiectului, potrivit reprezentanților CNAIR. O animație a fot publicată pe pagina de Facebook a instituției.
„Prestatorul a realizat modelarea interactivă 3D pentru Autostrada Ploiești – Buzău. Aceasta are ca scop prezentarea şi vizualizarea soluțiilor proiectate, precum şi asigurarea unui nivel ridicat al preciziei privind suprafața de teren necesară a fi expropriată, lucrările de artă proiectate, precum şi soluțiile de consolidare necesare”, explică CNAIR.
“În unele cazuri, modelarea 3D poate conduce la clarificarea constructibilității soluțiilor propuse. Iar aceasta va fi utilizată în cadrul etapei de avizare a documentației aferente Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Ploiești – Buzău”, anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Autostrada Ploiești-Buzău, în cifre
Autostrada Ploiești-Buzău se va întinde pe o distanță de aproximativ 63 de kilometri. Lucrările de execuție ar putea demara în vara acestui an.
Valoarea contractului este de peste 12 milioane de lei, iar termenul de finalizare este 2024. Drumul de mare viteză va face parte din ceea ce va fi Autostrada A7 Ploiești-Pașcani-Siret. Va fi conexiunea dintre București și Moldova.
Potrivit declarațiilor ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă,
Reacția celor care au văzut macheta 3D
“Gata, domnule, circulăm pe asta 3D. Peste câțiva ani vom primi și ochelari 3D de la dezvoltator. Fiecare vine cu joystick-ul de acasă”, spune un utilizator care a citit anunțul CNAIR pe Facebook.
“Am 35 de ani. Sper să apuc să merg și eu pe autostrada asta acasă la părinți”, este speranța altuia.
“Toată lumea merge pe banda întâi. E fake! Nu e din România!”, glumește un utilizator.
VIDEO: