GÂNDUL.RO demarează campania „Suntem cu Gândul la voi!” Apelați la ajutor și colegii noștri vă vor răspunde!
Colegii noștri de la Gândul.ro au lansat campania Suntem cu Gândul la voi! pentru toți cei care au nevoie de ajutor în perioada epidemiei de coronavirus. Apelul se adresează tuturor celor care au nevoie de ajutorul comunității, fie că este vorba despre spitale care au nevoie de echipamente medicale, alimente pentru bolnavii din spitale și echipamente de protecție sau despre familii care nu mai au nici un venit și traiul de zi cu zi devine greu de susținut.
„Suntem în plină pandemie. Spitalele sunt afectate și necesită ajutorul nostru – echipamente de protecție, alimente… 500.0000 de contracte de muncă au fost suspendate, iar numeroși oameni au intrat în șomaj și cu greu reușesc să își întrețină familiile, având nevoie de ajutor. Doctorii sunt alarmați și frica se simte în jur. Sute de alți pacienți cu alte afecțiuni pre-existente se află în dificultate având în vedere presiunea la care sistemul medical este supusă în fiecare zi. Luptăm cu un inamic necunoscut, iar cei din tranșee sunt medicii, asistentele, polițiștii, pompierii SMURD, jandarmii care încearcă să câștige, nu doar o luptă ci întreg războiul.
GÂNDUL.RO lansează campania Suntem cu Gândul la voi! și dorește să facă un apel tuturor celor care au nevoie de ajutorul comunității să ne scrie și să ne spună povestea lor! Fie că este vorba despre spitale care au nevoie de echipamente medicale, alimente pentru bolnavii din spitale și echipamente de protecție sau despre familii care nu mai au nici un venit și traiul de zi cu zi devine greu de susținut! Noi Suntem cu Gândul la voi! și facem un apel tuturor celor din România să se alăture campaniei. Pentru supereroii din linia 1, pentru eroii de acasă care respectă indicațiile autorităților, facem tot posibilul să trecem împreună peste aceste clipe dificile! Despărțiți, dar împreună!
Acesta este un moment de cumpănă istoric și mai presus de toate trebuie să înțelegem cu toții că pentru a trece cu bine de aceste clipe avem nevoie curaj, luciditate și asumarea răspunderii.
Toți cei care au nevoie de ajutorul nostru ne pot scrie la cu-gandul-la-voi@gandul.ro sau ne pot da mesaj la 0774gândul (0774426385) unde să ne lase numele întreg, vârsta, mail-ul, numărul de telefon, povestea lor și cu ce am putea noi sau comunitatea să îi ajutăm!”, se arată în mesajul colegilor noștri de la Gândul.ro.
Pentru mai multe informații intrați pe pagina campaniei „Suntem cu Gândul la voi!”.