Marius Locic, supranumit şi „Regele imobiliarelor” a fost în 2009 primul român care a avut un Rolls Royce Phantom decapotabil.
Alături de bolidul de lux, mai deţinea un Maybach. Apoi a urmat declinul, încheiat cu o condamnare de 4 ani la închisoare, într-un dosar de corupţie în care au mai fost implicaţi Costel Căşuneanu şi senatorul Cătălin Voicu. În închisoare s-a remarcat prin rolul de maseur al patronului clubului Steaua, Gigi Becali. După ce a ieşit, lucrurile nu au mai fost roz pentru Locic, care a fost surprins curând alături de o nouă maşină: un Audi A8 generaţie veche, al cărei preţ nu depăşeşte câteva mii de euro.
ţ
Foto: Blitz
Actuala maşină a lui Locic a fost produsă între 1994 şi 2002, înainte să fie înlocuită de o nouă generaţie, fiind prezentată la Salonul Auto de la Geneva din 1994. La vremea ei, era o maşină care aducea noutăţi precum cadrul de aluminiu Audi Space Frame.
Câţiva ani mai târziu, Audi a fost primul constructor care a introdus standard sistemul ESP pentru pentru modelele sale cu tracţiune integrală (A8 şi A6). Totodată, a fost prima maşină din lume care oferea airbag-uri laterale atât pentru zona partea din faţă, cât şi pentru partea din spate.
Varianta S8, 4,2 Quattro a fost lansată în Europa în 1996, şi dezvolta 335 de cai-putere. În 2000 a primit un mic facelift, iar un am mai târziu noul motor W12, cu o cilindree de 6 litri.
Modelul fostului om de afaceri român este echipată cu un motor de 2,5 litri TDI, care dezvoltă 180 de cai putere. Modelul A8 2,5 TDI atingea 227 km/oră şi realiza sprintul până la 100km/oră îm 8.8 secunde.