GALERIE FOTO: Maşinile fotbaliştilor de la Euro 2012
Începe Euro 2012, iar ochii tuturor sunt aţintiţi spre vedetele fiecărei echipe care va participa la turneu. Vedetele cu pricina au însă şi satisfacţii de altă natură decât faima, iar printre ele se numără, la loc de cinste, maşinile. Iată câteva dintre maşinile utilizate de cei mai cunoscuţi fotbalişti.
Lamborghini Gallardo – Wayne Rooney are o colecţie impresionantă de maşini, însă perla coroanei este Gallardo-ul său Spyder care vine la pachet cu 520 CP. Judecând după cât de nervos a fost Rooney în ultimul timp, s-ar părea că s-a făcut un transfer de testosteron dinspre maşină spre fotbalist…
Lamborghini Aventador – Cristiano Ronaldo a iubit această maşină, dar a mai înşelat-o şi cu BMW M6, Porsche 911 sau Ferrari 599 GTB. De Bentley-ul Continental GTC din colecţie ce să mai spunem?
Jaguar XKR – Steven Gerrard, căpitanul englezilor, are un superb Jaguar XKR în valoare de peste 100.000 de euro. Cu 510 CP şi un 0-100 km/h în sub 4.8 secunde, Jaguarul este cu siguranţă mai rapid decât mijlocaşul britanic a cărui formă n-a fost minunată în ultimul timp.
Ferrari 458 Italia – Mario Balotelli. Staţi cu ochii pe Balotelli la acest Euro 2012, căci italianul trăznit le ştie cu maşinile. Pe lângă un Maserati GranTurismo şi un Audi R8, italianul e îndrăgostit de Miss Italia. Miss Ferrari 458 Italia mai precis. N-am putea să-l condamnăm… Totul e să fie atent la Mesut Ozil, care are şi el un exemplar!
Audi R8 – Dirk Kuyt, atacantul olandez, se plimbă zilnic cu un R8 de top. V10-le de sub capotă se potriveşte stilului său personal iar unul dintre visurile sale este să marcheze 10 goluri la un turneu final. Poate dacă va intra pe teren cu maşina…
Mercedes-Benz SL55 AMG – Cesc Fabregas. Spaniolul e obişnuit să aibă un rol-cheie la cluburile mari, aşadar şi-a luat o maşină pe măsura talentului său, cu care s-a bucurat foarte mult, cel puţin până a făcut-o praf!
Aston Martin DBS – Nicklas Bentdner se crede unul dintre cei mai buni atacanţi din lume, însă danezul trebuie încă să demonstreze că are destule arme în arsenalul său. Una dintre armele din afara terenului, Aston Martin DBS, era să-i fie chiar fatală. Cei 510 cai-putere au fost puţin cam prea mult pentru danez. Oare Euro 2012 va fi la fel?
Tesla Roadster – Florent Malouda. Francezul este electrizant pe terenul de fotbal, aşa că s-a gândit că maşina potrivită pentru el este una electrică. Dar nu oricare: Tesla Roadster prinde suta în 3.7 secunde. Cam tot atât cât are nevoie Malouda pentru a marca pornind de la 20 de metri de poarta.
Am putea continua până la finalul turneului cu lista de maşini ale fotbaliştilor, dar ne-am gândit că e mai bine să le vedeţi direct în galeria foto!