GALERIE FOTO. Cel mai frumos Cadillac din toate timpurile este de vânzare
Putem spune cu certitudine că acest Cadillac este unul dintre cele mai frumoase modele pe care le-am văzut vreodată. Vestea bună pentru colecţionari este că el va fi scos la licitaţie.
Pe numele său american Cadillac Series 62 Coupe by Ghia, acest model reprezintă apogeul sinergiei dintre designul italian şi ingineria americană.
Având la bază modelul standard Cadillac Seria 62, care s-a lansat pe piaţă în 1940, superbul exemplar din imagine a fost proiectat de celebrul designer Carrozzeria Ghia, compania producând doar două exemple de acest fel. Chiar şi aşa, cele două vehicule au anumite detalii care fac ca cele două exemplare să difere între ele din punct de vedere al designului.
Click aici pentru Galeria Foto
Aceasta în special, a fost dotat cu o grilă şi stopuri unice, iar sub capotă se găseşte un motor V8 de 212 de cai putere, asociat cu o transmisie automată cu patru trepte.
Povestea acestui Cadillac este învăluită în mister. Se zvoneşte că primul om care l-a condus a fost John Perona, proprietarul unui celebru club de noapte din anii 1930 din Manhattan. Dar alte zvonuri indică faptul că primul care l-a deţinut / condus a fost actriţa Rita Hayworth.
Peste doar câteva zile superbul model va fi scos la licitaţie în Arizona. Cotat ca fiind unul dintre cele mai scumpe maşini din colecţie, estimările arată că preţul de pornire va fi undeva în jur de 1.500.000 – 1.800.000 de dolari.
Dacă reuşiţi să strângeţi banii până atunci nu vă rămâne decât să participaţi la licitaţie. Dacă nu, vă puteţi delecta cu galeria foto. Putem spune cu mâna pe inimă că este cea mai frumoasă galerie foto pe care am postat-o vreodată.
Click aici pentru Galeria Foto