Gafa celebră pe care prințul Philip al Marii Britanii a făcut-o la întâlnirea cu un instructor auto
Prințul Philip, cunoscut pentru umorul său tăios, care nu era mereu pe placul tuturor, i-a stat alături reginei Elisabeta a II-a timp de 74 de ani. Prințul Philip, Duce de Edinburgh, a fost cel mai longeviv prinț consort din istoria regatului.
El s-a remarcat în timpul celor 7 decenii în slujba Marii Britanii și prin numeroase gafe și glume care nici la momentul respectiv nu erau considerate tocmai adecvate, fiind adesea surse de stânjeneală pentru familia regală britanică.
În anul 1995, într-o vizită în Scoția, prințul Philip i-a pus o întrebare neobișnuită unui instructor auto:
-„Cum îi țineți pe indigeni departe de băutură suficient de mult pentru a trece testul?”
Alte gafe făcute de prințul Philip în decursul timpului:
-„Dacă are patru picioare dar nu e scaun, dacă are două aripi dar nu e avion și dacă înoată dar nu e submarin, cantonezii (n.r. chinezii) o să-l mănânce” – la o întâlnire a unei organizații conservaționiste;
-„Oh, nu, s-ar putea să iau vreo boală oribilă” – în Australia când a fost invitat să mângâie un urs koala;
-„Nu se poate să fi trăit aici de atât de mult timp, nu ai burtă mare” i-a spus unui britanic pe care l-a întâlnit în Ungaria;
-„Nu sunteți majoritatea din voi urmași ai piraților?” – către un locuitor bogat al Insulelor Cayman;
-„Ești prea gras să fii astronaut”, i-a spus unui băiat în vârstă de 13 ani care i-a mărturisit că vrea să ajungă în spațiu;
-„Încă aruncați cu sulițe unii înspre ceilalți?” – întrebare adresată unui aborigen australian, scrie Hotnews.ro.
Prințul Philip a încetat din viață în data de 9 aprilie 2021
Prințul avea 99 de ani. Anunțul decesului prințului consort, care avea titlul de duce de Edinburgh, a fost făcut de casa regală britanică. „Cu durere profundă, Majestatea Sa Regina a anunțat moartea iubitului ei soț, Alteța Sa Regală, Prințul Philip, Duce de Edinburgh. Alteța Sa Regală a murit în pace în această dimineață la Castelul Windsor”, potrivit declarației Palatului Buckingham.
Prințul Philip a avut mai multe probleme de sănătate și a fost internat recent în spital. Ulterior a suferit o procedură pentru o afecțiune cardiacă pe care o avea.