La o zi după vestea care a amărât jumătate de planetă, serviciile secrete încep să aibă grijă de cel mai puternic om din lume. Şi limuzina este una dintre incintele în care preşedintele Trump îşi va ptrece mult timp din mandat. El va moşteni de la Obama un Cadiilac megadotat, cu tot ce-i trebuie unui preşedinte care e în acelaşi timp cel mai puternic om, dar ş cel mai vânat. Iată detaliile celei mai sigure maşini de pe Terra.
Produsă în 12 exemplare de o ramură GM din Detroit, limuzina arată ca un Cadillac, dar sub caroserie numai Cadillac nu este. Pe lângă faptul că preţul de achiziţie sare de 1 milion de dolari, maşina este practic un camion care arată ca o limuzină, şi se conduce în consecinţă. Cu toate acestea, aspectul său exterior este un pic mai rafinat decât al limuzinei preşedintelui rus Vladimir Putin, însă acesteia i se pregăteşte un înlocuitor mai elegant.
Revenind la limuzina prezidenţială americană, aceasta vine „la pachet” cu un mecanic propriu, care este de fapt un agent secret înarmat până în dinţi cu aparate electronice de diagnostic.
Maşina este poreclită pe bună dreptate „Bestia”, iar motivele sunt numeroase. Rezervorul de combusitbil este blindat şi îmbrăcat într-un strat de spumă care îl protejează contra unui atac cu arme de calibru mic, în timp ce portbagajul adăposteşte un mini-depozit de arme, un rezervor de oxigen suplimentar şi echipament medical de urgenţă plus recipiente cu sânge cu aceeaşi grupă sanguină ca a preşedintelui american.
Mai mult, portierele cu blindaj de 20 centimetri sunt atât de grele încât este fizic imposibil ca aceastea să fie deschise din interior, iar habitaclul este izolat etanş şi securizat de geamuri groase de 12,7 cm, pentru protecţie în cazul unui atac chimic. Limuzina măsoară 5,45 metri lungime şi cântăreşte în jur de 7 tone, fiind propulsată de un motor V8 pe benzină.
Sursa: autoweek.com