Gabriela Firea: Traficul este cea mai mare problemă. Suntem patru milioane
Primarul general Gabriela Firea a declarat, joi, că principala problemă a administraţiei este momentan traficul din Bucureşti, precizând că acesta nu poate fi rezolvat peste noapte, în condiţiile în care în Capitală se află acum patru milioane de persoane, oraşul fiind construit pentru un milion.
„Traficul este cea mai mare problemă a noastră. Un oraş construit pentru un milion de cetăţeni … Suntem peste patru milioane după toate studiile, în Bucureşti sunt peste patru milioane de cetăţeni. Peste patru milioane, sunt foarte sigură, sunt date statistice. După ultimul recensământ erau două milioane şi jumătate, dar recensământul are deja 10 ani şi jumătate. Eu vorbesc real, ce este în Bucureşti în momentul în care adunăm toţi angajaţii din multinaţionale care vin din ţară, nu şi-au făcut încă acte din Bucureşti, toţi studenţii, toţi turiştii şi ceilalţi cetăţeni care trăiesc în Bucureşti, dar nu au forme legale, nu au buletin de Bucureşti”, a declarat primarul general al Capitalei pentru DC News.
Gabriela Firea a precizat că ar fi fost înregistrate rezultate „spectaculoase, revoluţionare”, dacă Centura Capitalei şi metroul ar fi fost trecute de la Guvern în administraţia Primăriei.
„Pentru un oraş construit doar pentru un milion de persoane, acum să avem patru milioane de persoane şi sunt familii care au două-trei maşini, autoturisme personale, este nu imposibil, dar dificil să se rezolve peste noapte. Mi s-a reproşat trei ani de zile că în programul meu de campanie era scris «Revoluţie în trafic». Da, mi-am dorit-o, mi-o doresc, dar haideţi să vedem şi cum se face. Ar fi fost rezultate spectaculoase, revoluţionare în primul rând dacă Centura Capitalei era transferată de la minister la Primărie şi dacă metroul bucureştean era transferat, la fel ca la Paris, Londra şi alte capitale civilizate europene, de la minister la Primărie şi dacă eram ajutaţi în achiziţia a tot ceea ce înseamnă mobilitate la suprafaţă”, a completat edilul.