Funcția BMW Digital Key Plus este disponibilă de acum și pentru telefoanele cu Android

Publicat: 25 04. 2023, 08:55
Actualizat: 25 04. 2023, 10:34

Funcția Digital Key Plus putea fi utilizată de posesorii mașinilor BMW până acum doar dacă aveau un smartphone compatibil de la Apple. Compania germană a făcut un update și cei care folosesc anumite telefoane cu sisteme Android vor putea să deblocheze autoturismul BMW pe care îl dețin fără să mai fie nevoie de cheia fizică.

Automobilul reacţionează automat când telefonul este în raza de funcţionare a automobilului, în acelaşi mod precum se întâmpla și cheia auto obișnuită cu funcţionalitate Comfort Acces. Pentru că nu mai este utilizată tehnologia NFC versiunea îmbunătățită Digital Key Plus nu mai necesită apropierea telefonului sau ceasului smart de zona specială de pe uşă.

Dar nu toate telefoanele cu Android sunt compatibile cu BMW Digital Key Plus și deocamdată funcția poate fi utilizată pe un număr limitat de vehicule.

Ce este BMW Digital Key Plus

Un smartphone cu Digital Key Plus înlocuieşte complet cheia auto în format fizic cu o funcţionalitate extinsă posibilă prin tehnologia de bandă ultralargă (UWB). Această tehnologie prezintă o localizare mai precisă și are o securitate extinsă. Grupul german a lucrat în colaborare cu mai mulți parteneri precum Google pentru dezvoltarea specificaţiilor corespunzătoare. Rezultatul a fost lansarea unui standard global pentru industria auto prin intermediul Car Connectivity Consortium (CCC).

Faţă de sistemul anterior bazat pe NFC, noua aplicație Digital Key Plus nu mai necesită apropierea telefonului sau ceasului smart de zona prevăzută pe uşa autoturismului pentru descuiere sau pornirea mașinii, ci este suficient ca dispozitivul smart să fie deblocat. Aplicația revizuită permite și o serie de funcţii suplimentare prin care șoferul poate controla din exterior mașina la parcare sau poate deschide/închide uşile prin MyBMW App.

Care sunt telefoanele compatibile

Digital Key Plus a fost compatibilă până la acest moment doar cu telefoanele iPhone şi Apple Watch. Dar din 2022 grupul bavarez a început să colaboreze cu Google pentru ca întreaga gamă de funcţii Comfort Access să fie disponibilă și pe dispozitivele Android. Pe de altă parte prin colaborarea cu parteneri precum Apple şi Google prin Digital Key Plus se poate oferi partajarea securizată a acestei chei digitale. Proprietarul poate oferi acces la autoturism pe telefoanele iPhone şi dispozitivele Android compatibile prin e-mail, SMS sau alte servicii de mesagerie.

BMW Digital Key Plus funcționează pe noile telefoane Samsung Galaxy S23+ / Ultra şi Google Pixel 7 Pro şi pe alte modele anterioare cu un sistem Android compatibil. Digital Key Plus poate fi folosită pentru  modelele BMW produse din noiembrie 2022 și echipate cu tehnologia necesară. BMW a mai anunțat că o viitoare actualizare de soft va extinde capacitatea și pentru mașinile compatibile cu Digital Key Plus produse înainte de noiembrie 2022.