Franţa vrea să claseze maşinile în funcţie de poluare şi să termine cu maşinile diesel
Circa 80% dintre francezi conduc o maşină diesel, iar asta nu putea rămâne fără urmări, conform declaraţiei prim-ministrului francez, Manuel Valls, care consideră că politica dusă până acum de statul francez, care a încurajat cumpărarea de maşini cu motoare diesel, a fost „o greşeală”, conform Reuters. Dacă vreţi să ştiţi cum va evolua valoarea unei maşini diesel în următorii ani, merită să priviţi cu atenţie la ceea ce se întâmplă în Franţa, pentru că politicile de acest gen sunt preluate foarte repede şi de alte ţări.
Valls a mai declarat şi că Franţa va impune o acciză suplimentară pe motorină, în valoare de 2 eurocenţi pe litru, aplicabilă de la 1 ianuarie 2015, fapt care ar trebui, teoretic, să aducă peste 807 milioane de euro la bugetul statului în 2015. În paralel cu scumpirea treptată a motorinei prin măsuri fiscale, statul francez va încuraja clienţii să se orienteze treptat spre maşinile pe bază de gaz, precum şi către autovehiculele electrice, scopul final fiind acela de a termina cu maşinile diesel din Franţa într-o perioadă destul de scurtă de timp.
Pentru cele din urmă, francezii care îşi schimbă maşinile diesel pe una electrică vor primi un bonus generos, de 10.000 de euro, fapt care ar încuraja dramatic adoptarea maşinilor electrice ca alternativă principală la cele pe motorină. Evident, aceasta va dura până când francezii îşi vor da seama, ca şi germanii, că prea multe maşini electrice pe stradă dăunează grav bugetului, pentru că nu vor mai avea pe ce să pună accize suplimentare…
Să-i sune cineva pe cei de la Peugeot şi să le spună că hibrizii lor eco diesel omoară copacii mai abitir ca un V12 benzină aspirat. Oare chiar aşa?!
Interesant este contextul în care prim-ministrul Valls face aceste declaraţii: motoarele diesel, considerate până acum ceva vreme mult mai „verzi” decât cele pe benzină, au devenit ţinta preferată atât a ecologiştilor, cât şi a autorităţilor – de la cancer la încălzirea globală, toate relele lumii par a ieşi pe ţeava de eşapament a unei maşini pe motorină. În special particulele extrem de fine emanate de aceste motoare sunt luate în vizor, dar şi nerespectarea normelor în privinţa noxelor, despre care am mai scris.
În loc să insiste pe tehnologii de filtrare completă a particulelor canceroase, francezii par să uite că, de fapt, maşinile cu motoare diesel sunt încă mai „verzi” decât cele electrice…
Mai există şi o altă explicaţie posibilă: adoptarea pe scară largă a maşinilor diesel, în detrimentul celor pe benzină, a dus la scăderea taxelor strânse la buget, pentru că în multe ţări europene motorina este taxată mai puţin decât benzina. Sub acoperirea „verde”, autorităţile caută acum soluţii să readucă în marea masă de taxare cât mai mulţi clienţi.
Pe scurt: dacă vrei să cumperi o maşină diesel nouă astăzi, gândeşte-te foarte bine şi la valoarea de revânzare, în condiţiile în care în anii următori taxele legate de maşinile pe motorină vor creşte cel mai probabil disproporţionat faţă de cele aplicate maşinilor cu motorizări pe benzină sau gaz. Lupta abia începe.