Fotografii noi cu versiunea electrică MINI Countryman. Modelul intră în producție la finalul acestui an

Autor: Bogdan Bârliga 05 apr. 2023 Știri auto

Avem un set nou de fotografii oficiale cu modelul MINI Countryman și trebuie să menționăm de la început că autoturismul electric va fi produs în Germania. Cu cinci uși și un interior cu utilizare variabilă, cel mai mare model din noua familie de vehicule MINI conduce marca spre noul trend al electrificării totale.

Noua generație MINI Countryman va fi oferită doar cu un sistem de propulsie electric și variantele de top vor avea o autonomie de peste 450 de kilometri cu o singură încărcare. Compania a decis să ofere în continuare și o versiune 4×4, iar modelul va dispune de două unități electrice pentru sistemul de propulsie. MINI Countryman E va oferi o putere de 191 CP, în timp ce MINI Countryman SE ALL4 este primul vehicul complet electric al mărcii cu tracțiune integrală.

Cu lungimea mărită cu 13 centimetri până la 4.429 mm față de generația anterioară, noul model oferă și mai mult spațiu. Inclusiv la capitolul înălțime noul MINI Countryman va oferi aproape șase centimetri în plus până la 1.613 mm. După cum putem observa din fotografiile oficiale noua generație Countryman se apropie din perspectiva dimensiunilor de un SUV și pare să aibă jante cu dimensiuni mai mari.

Autonomie de 450 kilometri

Conform primelor informații oficiale MINI Countryman SE ALL4 este primul vehicul complet electric al mărcii cu tracțiune integrală. Două unități de propulsie amplasate pe puntea față și spate generează împreună o putere de 313 CP. Capacitatea bateriei este de 64,7 kWh și MINI susține că noul model va oferi o autonomie de aproximativ 450 de kilometri. Suprafețele planșelor de bord, volanului, căptușelii și podelei vehiculului, precum și covorașele sunt realizate din poliester reciclat obținut din sticle PET și resturi de covoare. Cei de la MINI susțin că în acest fel vor reduce emisiile de CO2 de-a lungul lanțului valoric cu până la 85%.

Noul MINI Countryman va fi produs în premieră la uzina din Leipzig: în această facilitate BMW Group investește peste 800 de milioane de euro și capacitatea de producție de componente electronice va fi extinsă cu opt linii de producție până în 2024. Noua generație Countryman va fi produsă la această fabrică din noiembrie 2023 și în scurt timp va fi prezentat oficial acest model full electric.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: MINI


Bogdan Bârliga
Bogdan Bârliga
Bogdan are peste 19 ani de experiență în mass-media (print / online). În trecut a lucrat pentru grupuri de presă precum Finmedia, Realitatea-Cațavencu, Ringier AG și altele. Pe lângă zona editorială a ocupat și funcția de Social Media Manager (administrare conturi multiple de Facebook, Instagram, ... citește mai mult

Comentarii
Inchide