Volvo Cars a dezvăluit în urmă cu câteva zile două noi modele concept care marchează lansarea oficială a strategiei globale pentru modelele mici. Modelele concept ale seriei 40 dezvăluite demonstrează modul în care Volvo plănuieşte să se extindă pe piaţa globală a maşinilor premium compacte, cu o gamă de automobile care combină design-ul interior îndrăzneţ cu tehnologiile inovatoare.
Noile maşini concept vor fi primele construite pe noua arhitectură modulară compactă – Compact Modular Architecture (CMA), special creată pentru modelele mai mici, care le-a dat designerilor şi inginerilor libertatea de a explora noi direcţii.
”Fiecare membru al familiei noastre de produse are propriul caracter, exact ca membrii unei familii adevărate. CMA ne-a ajutat să surprindem ceva special, ceva plin de energie în noile maşini concept. Caracterul lor urban, atractivitatea şi energia pe care o transmit le fac să iasă în evidenţă. Acestea sunt trăsăturile viitoarelor modele compacte Volvo,” spune Thomas Ingenlath, Senior Vice President, Design, al Volvo Car Group.
Noua gamă de maşini compacte Volvo va include un model pur electric, dar şi variante hybrid cu propulsie Twin Engine, în linie cu promisiunea companiei de a-şi orienta întreg portofoliul către maşinile electrice. Volvo îşi propune să vândă un total de până la 1 milion de maşini electrice la nivel global până în 2025.
Alături de opţiunile cu propulsie electrică, noile modele oferă o gamă completă de servicii inovatoare pentru conectivitate, dar şi cel mai avansat pachet standard de funcţionalităţi pentru siguranţă şi un design interior scandinav revoluţionar.
”Noile maşini ale seriei 40 au potenţialul de a îmbunătăţi penetrarea noastră pe un segment de piaţă în creştere”, spune Håkan Samuelsson, preşedinte şi director executiv al Volvo Cars. ”La baza arhitecturii CMA se află programul de propulsie electrică, care cuprinde atât un nou hybrid compact Twin Engine, cât şi un model pur electric.” Samuelsson a adaugat că noile modele ale seriei 40 vor intra în producţie în anul 2017.
Anunţul Volvo privind noua strategie globală pentru modelele mici vine ca urmare a unui început în forţă în ceea ce priveşte vânzările şi profitabilitatea.