Echipele de Formula 1 Oracle Red Bull Racing și Visa Cash App Racing Bulls (VCARB) au prezentat primele monoposturi de Formula 1 din noua generație de mașini. Evenimentul a avut loc în Michigan, unde au participat atât piloții de F1 ai celor două echipe, cât și liderii acestora, potrivit unui comunicat de presă al Red Bull.
Sezonul 2026 de Formula 1 marchează o revenire pentru compania din Detroit. Ultima oară când compania a fost prezentă pe grila de start a fost atunci când deținea Jaguar și oferea motoare Cossworth echipelor Jaguar, Jordan și Minardi.
Odată cu modificarea regulamentului tehnic, Ford va colabora cu Red Bull pentru a lansa Red Bull Ford Powertrains, fiind pentru prima dată când un monopost Red Bull va fi dezvoltat complet in-house, de la șasiu și aerodinamică la motor. De asemenea, motoarele Ford vor fi și pe monoposturile VCARB.
Mașinile prezentate de ambele echipe ale companiei Red Bull nu sunt cele care vor ieși pe circuit în sesiunea de teste. Ele sunt doar concepte, dar sunt diferite față de modelele prezentate la anunțarea noilor reguli, în urmă cu doi ani.
Scott Mitchell-Malm, analist The Race, spune că primele detalii le observăm în zona laterală. În ilustrațiile oficiale ale Formula 1, zona era una generică, pe când în cazul lansărilor Red Bull sunt mult mai detaliate.
Cockpit-ul este mai în spate decât la modelul F1, ceea ce este de dorit în ceea ce privește optimizarea fizicii mașinii. Iar suspensia față este de tip push rod, comparativ cu pull rod la modelul F1, ceea ce pare un detaliu ciudat pentru care să depui efortul de a-l schimba.
Racing Bulls ne-a oferit o primă imagine mai clară a actuatoarelor pentru aripa față mobilă, în contextul în care noile monoposturi de Formula 1 dispun de aerodinamică activă.
Cele 11 echipe de Formula 1 vor participa într-o sesiune privată de teste în Spania, pe circuitul Barcelona-Catalunya, în perioada 26-30 ianuarie. Nu vom afla foarte multe detalii din aceste sesiuni, întrucât nimeni din afara echipelor și managementului Formula 1 nu va avea acces.
De unde vom afla, cel mai probabil, informații este din testul din Bahrain. Între 11-13 februarie, echipele vor participa într-o sesiune publică de teste, unde și membrii presei și ai echipelor de televiziune vor participa.
Calendarul de curse din campionatul de Formula 1 debutează cu Marele Premiu al Australiei în Melbourne, pe 8 martie.