FOTO. Circulație restricționată în București de 1 Decembrie. Ce străzi vor fi închise

Publicat: 25 11. 2021, 10:37
FOTO. Circulație restricționată în București de 1 Decembrie. Ce străzi vor fi închise

Traficul va fi restricționat în București cu ocazia Zilei Naționale de 1 Decembrie. Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat ce străzi vor fi închise pentru ceremonia oficială, dar și pentru repetiții.

La ceremonia de miercuri, 1 Decembrie, pot asistam maximum 400 de persoane. Restricțiile de circulație vor fi, potrivit hotnews.ro, în zona Arcului de Triumf și Șoselei Kiseleff.

Variantele ocolitoare propice ar fi Bulevardul Aviatorilor, Piața Charles de Gaulle, Bulevardul Averescu sau Bulevardul Mărăști.

Pe 1 Decembrie 2021 vor avea loc ceremonii militare după următorul program: începând cu ora 09:00, la Monumentul Ostașului Necunoscut (Parcul Carol I), ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori; apoi începând cu ora 11.00, Piața Arcul de Triumf, Paradă Militară Națională.

Apoi, între orele 19.00-22.00, solemnitatea retragerii cu torțe pe itinerarul: Palatul Cercului Militar Național, Calea Victoriei, Splaiul Independenței, B-dul Unirii, Bretea Parchet(sens opus), Piața Constituției, B-dul Libertății, B-dul Națiunilor Unite, Str. Bogdan Petriceicu Hașdeu, Splaiul Independenței, B-dul Eroii Sanitari, Str. Prof. Dr. Gheorghe Marinescu, Palatul Cotroceni, Șoseaua Cotroceni. B-dul Iuliu Maniu, B-dul General Vasile Milea, B-dul Timișoara, sediul Brigăzii 30 Gardă.

Foto – Poliția Română

Restricții de circulație în București cu ocazia Zilei Naționale

Înainte de Ziua Națională militarii vor face un antrenament general în ziua de 28 noiembrie, între orele 08:00-15:00, în Piața Arcul de Triumf.

Restricțiile anunțate de Brigada Rutieră a Capitalei sunt următoarele:

Pentru ziua de 27.11.2021:

Începând cu data 27.11.2021, ora 08.00 până la 01.12.2021, ora 17.00, închiderea alveolei, în dreptul stației S.T.B. , din Piața Arcul de Triumf, pe sensul de mers dinspre B-dul Mareșal C-tin Prezan către Piața Presei Libere, pentru amplasarea sistemului de sonorizare.

  • în perioada 27.11.(28.11) începând cu orele 22.00, până la data de 28.11.2021(29.11), orele 17.00 și de la 30.11.2021, orele 22.00, până la data de 01.12.2021, orele 17.00:
  • restricționarea parcării/staționării voluntare în supralărgirea Șos. Pavel D. Kiseleff (rond Kiseleff) din dreptul Monumentului Infanteriei;
  • restricționarea parcării autovehiculelor pe str. Docenților;
  • restricționarea parcării/staționării voluntare pe Aleea Pescăruș (între Intrarea Pescăruș și Restaurantul Pescăruș) ;

Pentru ziua de 28.11.2021, în intervalul orar 06:00-16:00:

  • blocarea traficului rutier pe Șos. Pavel D. Kiseleff și a străzilor adiacente între Piața Victoriei, Piața Arcului de Triumf și Piața Presei Libere, cu specificația că în pasajul de la Piața Presei Libere se va putea permite circulația doar către Piața Montreal;
  • blocarea traficului pe B-dul Mareșal Constantin Prezan, între Piața Charles de Gaulle și Piața Arcului de Triumf, precum și pe străzile adiacente;
  • blocarea traficului pe str. Alexandru Constantinescu, între B-dul Mărăști și Piața Arcului de Triumf;
  • blocarea traficului pe B-dul Mareșal Alexandru Averescu, între B-dul Mărăști și Piața Arcului de Triumf, precum și pe străzile adiacente;
  • blocarea traficului pe Str. Arh. Ion Mincu, Str. Barbu Delavrancea, Str. Nicolae Ionescu, Str. Ady Endre, Str. Sg. Vasile Dorobanțu, Str. Docenților, Str. Mahatma Gandhi și pe Str. Petofi Sandor;
  • blocarea traficului pe Str. Clucerului;
  • blocarea traficului pe Str. Gheorghe Brătianu, între Arh. Ion Mincu și Str. Docenților, și a străzilor adiacente către B-dul Aviatorilor;
  • blocarea traficului pe Str. Uruguay, între B-dul Aviatorilor și Șos. Kiseleff, și a străzilor adiacente spre cele două bulevarde;
  • blocarea traficului pe Str. Monetăriei și pe Aleea Primo Nebiolo;
  • În perioada 30.11.2021, începând cu 09:00 și până pe 01.12.2021, la ora 17:00:
  • blocarea traficului rutier pe benzile I și II în Piața Arcului de Triumf(pe sensul Piața Presei Libere către Piața Victoriei) și pe Str. Alexandru Constantinescu, pe ambele sensuri de mers, pentru amplasarea/demontarea tribunei oficiale;

În ziua de 01.12.2021, în intervalul orar 05.00-17.00:

  • Piața Victoriei, Piața Arcului de Triumf și Piața Presei Libere, cu specificația că în pasajul de la Piața Presei Libere se va putea permite circulația doar către Piața Montreal;
  • blocarea traficului pe B-dul Mareșal Constantin Prezan, între Piața Charles de Gaulle și Piața Arcului de Triumf, precum și pe străzile adiacente;
  • blocarea traficului pe str. Alexandru Constantinescu, între B-dul Mărăști și Piața Arcului de Triumf;
  • blocarea traficului pe B-dul Mareșal Alexandru Averescu, între B-dul Mărăști și Piața Arcului de Triumf, precum și pe străzile adiacente;
  • blocarea traficului pe Str. Arh. Ion Mincu, Str. Barbu Delavrancea, Str. Nicolae Ionescu, Str. Ady Endre, Str. Sg. Vasile Dorobanțu, Str. Docenților, Str. Mahatma Gandhi și pe Str. Petofi Sandor;
  • blocarea traficului pe Str. Clucerului;
  • blocarea traficului pe Str. Gheorghe Brătianu, între Arh. Ion Mincu și Str. Docenților și a străzilor adiacente spre B-dul Aviatorilor;
  • blocarea traficului pe Str. Uruguay, între B-dul Aviatorilor și Șos. Kiseleff, și a străzilor adiacente spre cele două bulevarde;
  • blocarea traficului pe Str. Monetăriei și pe Aleea Primo Nebiolo;

Rutele ocolitoare recomandate de Poliție:

1. Șos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Bd. Mareşal Averescu – Bd. I Mihalache – Piața Victoriei;

2. Șos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Bd. Mareşal Averescu – Str. Turda – Podul Grant;

3. Piaţa Victoriei – Bd. Aviatorilor – Bd. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – DN1;

4. Șos. Stefan cel Mare – Str. Barbu Văcărescu – Bd. Aerogării – D.N.1.