Formula 1: BWT Alpine F1 și-a prezentat noul monopost A522 pentru sezonul 2022
Echipa franceză BWT Alpine F1 și-a prezentat noul monopost A522 cu care va concura în sezonul 2022 de Formula 1. Este cea de-a noua echipă care își dezvăluie materialul de concurs, după Haas, Red Bull Racing, Aston Martin, McLaren, Alpha Tauri, Williams, Ferrari și Mercedes-AMG F1.
În primele două curse din 2022, Alpine A522 va fi colorat în roz
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
Noul monopost Alpine A522 a fost modificat conform noilor reglementări de ordin tehnic introduse de FIA în acest an. În plus, grafica a fost modificată ca urmare a parteneriatului semnat cu austriecii de la BWT. Anterior, compania producătoare de sisteme de filtrare a apei fusese sponsor principal al echipei Racing Point, actuala Aston Martin Cognizant.
Denumirea oficială a echipei este acum BWT Alpine F1. Drept urmare, culoarea roz se va regăsi pe aripa față, pe părțile laterale și pe aripa posterioară a monopostului. Predominantă va fi aceeași nuanță de albastru specifică brandului Alpine, care a colorat monopostul în 2021.
Oficialii echipei au anunțat că în primele două curse ale noului sezon monopostul va concurs cu o temă de culori inversată. Astfel, în cursele din Bahrain și din Arabia Saudită, A522 va fi predominant roz (foto), albastrul regăsindu-se doar în partea din spate.
Perechea de piloți va fi alcătuită și în acest an tot din spaniolul Fernando Alonso și francezul Esteban Ocon. După ce anul trecut acesta din urmă a obținut o victorie surprinzătoare în Ungaria, team-ul francez țintește noi victorii în Marele Circ în 2022. În același timp, obiectivul declarat este să ocupe cel puțin locul 5 în ierarhia finală a constructorilor.
Noul monopost Alpine A522 va participa la prima sesiune de teste oficiale din pre-sezon de la Barcelona (23-25 februarie). Prima cursă din sezonul 2022 de Formula 1 va avea loc pe circuitul de la Sakhir (Bahrain), în week-end-ul 18-20 martie.